Nicușor Dan le cere liderilor coaliției să-și rezolve divergențele: „Românii au făcut sacrificii în crize pe care nu le-au provocat”

Data actualizării: Data publicării:
Nicușor Dan, președintele României.
Nicușor Dan, președintele României. Foto: Profimedia Images

Președintele Nicușor Dan a declarat, după întâlnirea cu liderii coaliției de guvernare marți la Palatul Cotroceni, că aceasta „își va continua activitatea în formula actuală” și le-a cerut partidelor de guvernare să-și revolve divergențele. „Românii au făcut sacrificii în ultimii ani, traversând crize pe care nu ei le-au provocat”, a adăugat șeful statului.

La întrevederea de la Cotroceni, șeful statului „a mediat un dialog necesar pentru consolidarea stabilității politice și economice a țării”, transmite Administrația Prezidențială, într-un comunicate de presă.

Discuțiile au fost constructive, iar președintele a subliniat importanța menținerii unității coaliției și a continuării reformelor asumate în fața cetățenilor.

Liderii partidelor de guvernare s-au angajat să gestioneze diferențele de opinie prin dialog și responsabilitate, în interesul public, a adăugat sursa citată.

„Românii au făcut sacrificii în ultimii ani, traversând crize pe care nu ei le-au provocat. Înțeleg nemulțumirile legitime ale celor care au fost nevoiți, din nou, să fie solidari. Însă astăzi, datele arată o îmbunătățire a situației bugetare și suntem într-un proces clar de stabilizare”, a declarat Nicușor Dan.

Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a prezentat, la întâlnirea de marți de la Cotroceni, cele mai recente date privind execuția bugetară, în perspectiva rectificării din perioada următoare.

Indicatorii economici arată o evoluție pozitivă, ceea ce permite continuarea programului de guvernare fără a pune în pericol echilibrele macroeconomice, conform comunicatului de presă.

„Președintele României a reafirmat sprijinul instituției prezidențiale pentru reformele esențiale în toate domeniile sociale, reforme așteptate de cetățeni și asumate de actuala majoritate parlamentară. Coaliția de guvernare își va continua activitatea în formula actuală, cu obiectivul clar de a implementa măsurile prevăzute în programul de guvernare pentru care a primit încrederea Parlamentului”, conchide sursa citată.

Reacția șefului statului vine în contextul în care liderii coaliției au discutat, pentru mai bine de două ore, cu Nicușor Dan.  La întâlnirea de la Palatul Cotroceni, premierul Ilie Bolojan a reclamat că nu are susținere în reformele pe care le propune, au declarat surse politice. Ulterior, coaliția a început noi negocieri cu mai mulți reprezentanți ai partidelor, la Palatul Victoria, și ar fi decis continuarea plafonării pentru alimentele de bază.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană în care un pensionar se poate descurca cu aproximativ 1.000 de euro pe lună. Are mare, ierni...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Un tronson din Autostrada Transilvania s-ar putea deschide în noiembrie, după 22 de ani de la începerea...
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
A renunțat la cariera în drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...