Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis a demisionat

Data publicării:
Scarile de la Palatul Cotroceni
Interior din Palatul Cotroceni. Foto: InquamPhoto/Octav Ganea

Mădălina Dobrovolschi a demisionat miercuri din funcţia de purtător de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, după ce a deţinut poziţia timp de 3 ani.

Mădălina Dobrovolschi a fost numită purtător de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis în august 2016.

Se încheie o etapă frumoasă din viaţa mea profesională. Îi mulţumesc preşedintelui pentru încredere, susţinere şi ocazia de a învăţa mai mult. Este momentul să mă pregătesc pentru noi proiecte”, a declarat Mădălina Dobrovolschi, pentru MEDIAFAX.

Aceasta a refuzat să spună dacă viitoarele proiecte sunt legate de viaţa politică.

Mădălina Dobrovolschi a fost numită purtător de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis în august 2016, anterior fiind junalist la TVR, B1 Tv şi Antena 3.

În anul 2014, a moderat, la postul B1TV, confruntarea electorală dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...