Premierul Ciucă - în vizită la Chișinău, pentru prima ședință comună a noilor guverne român și moldovean

Data actualizării: Data publicării:
premierul natalia gavrilita da mana cu premierul nicolae ciuca
Prima ședință comună a guvernelor conduse de Natalia Gavrilița și Nicolae Ciucă are loc vineri, 11 februarie 2022, la Chișinău Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă se află, vineri, în vizită la Chişinău, pentru şedinţa comună a celor două guverne, român şi moldovean, context în care se va întâlni cu președintele Maia Sandu, cu membri ai Parlamentului, dar şi cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Republica Moldova, arată o informare a Executivului.

Astfel, la ora 9,30, premierul va fi primit de omologul său moldovean, Natalia Gavriliţa. La ora 10,00, el va participa la ceremonia depunerii de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova şi la scurt timp după acest eveniment va participa la ceremonia depunerii de flori la bustul lui Mihai Eminescu, împreună cu omologul său, cu care apoi va avea o întrevedere tete-a-tete.

Potrivit unui comunicat al Executivului, la ora 10,55 va începe o şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova, după care vor fi semnate documente bilaterale agreate.

După declaraţiile comune ale celor doi înalţi oficiali, la ora 14,35, Nicolae Ciucă va avea o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, apoi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

De asemenea, , premierul va avea o întrevedere cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române din ţara vecină, iar la finalul vizitei, la Bucureşti, şeful Executivului român va susţine o declaraţie de presă.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
A plecat în vacanța vieții sale, dar o aparentă înțepătură de insectă l-a adus în stare critică. "Când a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, ținta comentariilor acide după o nouă apariție provocatoare: „Ne-a ajuns ce am văzut!” Cum...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie...
Newsweek
Un pensionar a chemat USR, PNL și UDMR în instanță pentru că au anulat indexarea pensiilor. Ce șanse are?
Digi FM
Un cineast român și fost concurent X Factor, căutat de aproape o lună în Portugalia. Misterul dispariției lui...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Fiica lui Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, imagini virale după debutul în teatru: „Asistăm la...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...