Sari la conținut

Regele Mihai, o viață de singurătate

Odată cu ultimul drum al Regelui, ia sfârşit un exil lung cât o viaţă de om. Ajuns rege la nici şase ani, cu un destin ce părea poleit cu aur, cel de-al patrulea suveran al României a avut parte însă de cel mai nedorit partener de drum. Singurătatea l-a însoţit - în cea mai mare parte a vieţii. Mihai Întâi nu şi-a pierdut însă niciodată demnitatea şi mai ales căldura din priviri, vizibilă de la primele fotografii din copilărie, până la ultimele imagini, înainte de retragerea din viaţa publică.

Odată cu ultimul drum al Regelui, ia sfârşit un exil lung cât o viaţă de om. Ajuns rege la nici şase ani, cu un destin ce părea poleit cu aur, cel de-al patrulea suveran al României a avut parte însă de cel mai nedorit partener de drum. Singurătatea l-a însoţit - în cea mai mare parte a vieţii. Mihai Întâi nu şi-a pierdut însă niciodată demnitatea şi mai ales căldura din priviri, vizibilă de la primele fotografii din copilărie, până la ultimele imagini, înainte de retragerea din viaţa publică.

Părea că viaţa-i va fi doar lapte şi miere. Dar nu a fost aşa. Primii nori au apărut în viaţa lui Mihai încă din fragedă pruncie, o dată cu apariţia Elenei Lupescu. Abandonat de tatăl său, Carol al II-lea, Mihai devenea moştenitorul Coroanei, iar în 1927, la nici 6 ani, al treilea rege al României. Era primul semn al destinului apăsător care i se întindea în faţă.

Doar trei ani mai târziu, în 1930, micul rege avea să primească deja o lovitură. Rătăcitorul său tată se întorcea în România şi îşi detrona propriul copil. Mihai devenea Mare Voievod de Alba Iulia. Oricât de frumos şi de pompos suna, titlul nu avea cum să fie o mângâiere pentru micul prinţ.

Pe bunica sa, regina Maria, izolată la Cotroceni, nu o mai vedea decât foarte rar. A urmat încă un şoc: Carol al II lea a obligat-o pe mama lui Mihai, principesa Elena, să părăsească România. Mihai rămânea fără sprijinul mamei. Singur.

În septembrie 1940, Carol al doilea era obligat să abdice, iar Mihai, devenit din nou rege, rămânea şi mai singur, izolat la Palat de mareşalul Antonescu. Singura mângâiere a fost întoarcerea reginei mamă, Elena, din Italia. Împreună aveau să înfrunte şapte ani de domnie extrem de zbuciumată.

Pe 23 august 1944, regele Mihai a făcut, la 23 de ani, ceea ce nu îndrăznise niciun politician, oricât de puternic. L-a înlăturat pe mareşalul Antonescu şi a întors armele împotriva Germaniei. Era din nou singur în faţa destinului. La fel de solitar a rămas şi-n faţa tăvălugului sovietic. A rezistat până în decembrie 1947, când a fost obligat să abdice.

Am fost întrebat de multe ori care a fost sentimentul meu la plecarea din România. N-am găsit un alt fel de-a spune adevărul despre starea mea de atunci, decât că am plecat cu moartea în suflet", spunea Regele Mihai. (Sursa: Convorbiri cu Mihai I al României, Mircea Ciobanu)

Începe un lung exil: 60 de ani. Regele a stat mai mult în gazdă, în primii ani, în mai multe ţări europene până s-a stabilit în Elveţia.

Românii suportă greu exilul. Chiar şi faptul că între ei sunt multe dezbinări dovedeşte cât de greu le este să trăiască printre străini. Eu am lucrat printre străini, mi-am făcut familie printre străini; nicio clipă n-am uitat că sunt străin, în ţară străină, şi n-am făcut nimic pentru a-mi schimba condiţia. Am suportat-o. La început a fost îngrozitor. Alt cuvânt nu-şi vine în gând acum, doar dezrădăcinare" (Sursa: Convorbiri cu Mihai I al României, Mircea Ciobanu)

Comunismul a căzut, însă Mihai a rămas un străin pentru mulţi dintre români. Avea familia alături, dar tot departe de ţară era. Abia în 1997 a primit înapoi paşaportul românesc. Pentru scurt timp, Regele n-a mai fost singur.

Moartea Reginei Ana în 2016 a fost poate ultima lovitură a destinului pentru Mihai. S-a întors pentru totdeauna în Elveţia, unde a trăit până-n ultima zi într-o casă modestă din Aubonne. La final de viaţă, regele românilor a trăit auster, aproape ca un călugăr. Singur.