Cazurile de COVID-19 cresc în rândul copiilor, odată cu începerea anului școlar. Medicii avertizează: „Apar zilnic noi îmbolnăviri”

Covid-19 septembrie 2025. Foto Getty Images
Covid-19 septembrie 2025. Foto Getty Images

Începutul lunii septembrie aduce o creștere a cazurilor de COVID-19 la nivel național. Medicii atrag atenția asupra unei intensificări a infectărilor, cu accent pe transmiterea intrafamilială. Tot mai mulți sugari sunt internați, iar investigațiile arată că sursa bolii provine, în cele mai multe cazuri, din familie.

Deși majoritatea cazurilor de COVID-19 confirmate prezintă forme ușoare sau medii, specialiștii avertizează că intensificarea valului de îmbolnăviri confirmă circulația activă a virusului în comunitate.

Cazuri de COVID-19 în creștere în România

„În ultima perioadă am observat o creștere a cazurilor de pacienți cu simptomatologie respiratorie în unitățile medicale din țară. Vorbim despre persoane care se prezintă cu semne precum: durere de gât, tuse și febră.

Simptomele COVID-19 din această toamnă sunt asemănătoare cu cele din valurile anterioare, iar aici includem: tuse persistentă, oboseală accentuată și febră. Ceea ce se remarcă acum este faptul că multe cazuri par să aibă o evoluție mai ușoară, mai ales în rândul pacienților vaccinați sau al celor care au trecut anterior prin infecție.”, a declarat pentru Digi24 Daniela Ionescu, medic specialist ORL.

Cât de mare este riscul infectării odată cu începerea școlilor

„Riscul există și este real, mai ales pentru categoriile vulnerabile, includem aici persoane în vârstă, pacienți cu boli cronice sau copii mici. Este important de amintit faptul că infecția cu COVID-19 rămâne o boală contagioasă care poate complica starea pacienților sensibili.

Care sunt simptomele infecției cu SARS-CoV-2 la început de toamnă

„Părinții trebuie să știe că, pentru COVID-19, semnele dominante sunt de 2 tipuri: respiratorii, asemănatoare unei maladii ce evocă gripa. Simptomele pe care le includem aici sunt: febră, dureri de mușchi sau de cap, cu tuse și nas infundat.

Și, al doilea tip: COVID-19 cu simptome precum varsături si diaree, cu risc de deshidratare la copilul mic.”, a declarat pentru Digi24 Mihai Craiu, medic specialist pediatru.

Se raportează zilnic noi cazuri de COVID-19 în România

„Riscul este mare în această perioadă pentru ca au început grădinițele/școlile și este foarte cald, iar în spații închise, neventilate, dar cu aerul condiționat pornit, crește riscul de contagiune. Sunt cazuri zilnic în spital, în media zilelor de la începutul lunii septembrie (în ultimele zile din luna august/primele zile din luna septembrie am diagnosticat în spital circa 100 copii).

În această perioadă (de la începutul lunii septembrie) pare să fi crescut infectarea intrafamilială, majoritatea sugarilor internati având sursa bolii in apropiere - mama sau tatăl cu maladie COVID19. (Copiii de vârstă școlară pot aduce virusul acasă și îl pot transmite celor mai mici.) De obicei, rămân internați sugarii, căci ei fac deseori deshidratare sau alte complicații.” a explicat Mihai Craiu, medic specialist pediatrie in cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei si Copilului Al. Rusescu, București (IOMC).

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică: „În săptămâna 18 - 24 august au fost înregistrate 3.850 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), în creștere cu 87,2% față de săptămâna precedentă. 936 dintre cazurile noi din această perioadă sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare/o altă reinfectare.

Repartiția cazurilor de COVID-19 confirmate pe grupe de vârstă:

  • 0-9 ani = 1.523 cazuri;
  • 10-19 ani = 307 cazuri;
  • 20-29 ani = 342 cazuri;
  • 30-39 ani = 385 cazuri;
  • 40-49 cazuri = 277 cazuri;
  • 50-59 cazuri = 306 cazuri;
  • 60-69 ani = 225 cazuri;
  • 70-79 ani = 305 cazuri;
  • ≥ 80 ani = 180 cazuri;.

Cele mai mari creșteri față de săptămâna anterioară din luna august s-au înregistrat la grupele de vârstă: 70-79 ani (53,1%), respectiv, 40-49 ani (49,3%), iar cea mai mică creștere, la grupa de vârstă 0-9 ani (43,3%).”

Cum se transmite virusul SARS-CoV-2

Transmiterea SARS-CoV-2 are loc pe cale respiratorie, prin picături de secreții eliminate atunci când o persoană infectată tușește sau strănută. De asemenea, virusul se poate răspândi prin contact direct cu fluidele biologice ale persoanelor infectate (salivă, sânge, urină, materii fecale etc.).

Se consideră posibilă și transmiterea de la animale la oameni, prin contact cu animale bolnave sau cu produse provenite de la acestea. Din acest motiv, se recomandă evitarea contactului cu animale suspecte de boală, respectarea regulilor de igienă privind manipularea produselor de origine animală și prepararea corespunzătoare a alimentelor.

În plus, infecția cu SARS-CoV-2 se poate transmite de la o persoană la alta, inclusiv către cadrele medicale care îngrijesc pacienți infectați.

Intervalul dintre momentul expunerii la virus și apariția primelor semne sau simptome variază, în general, între 2 și 14 zile, durata medie fiind de aproximativ 7 zile.

Medicii recomandă respectarea măsurilor de igienă: spălarea frecventă a mâinilor, evitarea aglomerațiilor și purtarea măștii în unitățile sanitare sau în locuri cu risc crescut de transmitere. Persoanele cu simptome respiratorii sunt îndemnate să se testeze și să limiteze contactul cu ceilalți.

Acest articol nu înlocuiește sfaturile unui medic specialist. Orice schemă de tratament trebuie să vină din partea unei persoane autorizate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți refuza accesul în apartament pentru verificări? Ce prevede legea
Digi FM
Alex Dobrescu, aflat în închisoare, declarații surprinzătoare despre relația cu Cristina Cioran: „Nu s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum trăiesc astăzi cei 11 copii ai lui Bob Marley. Unii au devenit staruri mondiale după moartea artistului
Film Now
Prima imagine din „The Resurrection of the Christ”. Mel Gibson: E mai mult decât un film, este misiunea mea...
Adevarul
Scene cutremurătoare în Portugalia: doi copii de 4 și 5 ani, abandonați de părinți într-o pădure. Le-au lăsat...
Newsweek
Casa de Pensii, în corzi. Pensionarii câștigă procese în instanță pe bandă rulantă. Se judecă 360 spețe pe zi
Digi FM
Ploi torențiale şi vânt puternic în România până sâmbătă seara. Ce zone sunt vizate de noua informare emisă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cât de des ar trebui, de fapt, să îți speli pijamaua. Dacă ai piele sensibilă sau probleme dermatologice...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Antonio Banderas, reacție fermă după zvonurile privind probleme financiare: „Sunt foarte bine!” Cum justifică...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...