Copiii asimptomatici pot avea mai mulți viruși SARS-CoV-2 decât un adult în stare gravă. Studiu

Data publicării:
Un barbat din Spania aleargă impreuna cu fiicele sale in prima zi dupa ce copiii au avut voie sa iasa din case, ca urmare a pandemiei de coronavirus
Foto: Josep LAGO / AFP / Profimedia

Copiii pot fi „purtători ascunşi” ai coronavirusului şi pot avea un rol mai mare decât se credea în răspândirea COVID-19, relevă un studiu desfăşurat în două spitale din statul american Massachusetts şi prezentat joi în revista ştiinţifică Journal of Pediatrics. Potrivit datelor studiului, un copil asimptomatic poate avea o încărcătură virală cu SARS-CoV-2 mai mare decât un adult internat în stare gravă, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„M-au surprins încărcăturile virale ridicate pe care le-am observat la copiii de toate vârstele, mai ales în primele două zile de infecţie”, a declarat Lael Yonker, directoarea Spitalului General din Massachusetts (MGH) şi autoarea principală a studiului.

Ea a remarcat faptul că încărcăturile virale cu SARS-CoV-2 ale adulţilor internaţi în stare gravă sunt „semnificativ mai mici” faţă de cele ale unui „copil sănătos”, adică infectat, dar asimptomatic.

Pe lângă nivelul încărcăturii virale, cercetătorii de la acest spital şi de la Spitalul General pentru Copii din Massachusetts au examinat expresia receptorului viral şi răspunsul în anticorpi la copiii sănătoşi, la cei care au o infecţie acută cu SARS-CoV-2 şi la un număr mai redus de copii cu un sindrom inflamator multisistemic.

„În timpul acestei pandemii de COVID-19 am examinat în principal pacienţii cu simptome şi din acest motiv am ajuns la concluzia greşită că marea majoritate a celor infectaţi sunt adulţi”, semnalează Alessio Fasano, directorul Centrului de Cercetare pentru Imunologie şi Biologie Muconazală de la MGH, care atenţionează că cei mici „sunt o sursă posibilă de răspândire a virusului şi trebuie ţinut cont de acest lucru în etapele de redeschidere a şcolilor”.

Deşi copiii infectaţi cu COVID-19 nu sunt predispuşi la manifestări clinice la fel de grave ca ale adulţilor, ca purtători asimptomatici sau cu puţine simptome ei pot răspândi virusul inclusiv aducându-l de la şcoală acasă.

Articolul din Journal of Pediatrics subliniază că acesta trebuie să fie un motiv special de preocupare pentru familiile din grupurile socio-economice lovite cel mai dur de pandemie şi pentru familiile în care copiii convieţuiesc alături de vârstnici.

Editor:B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea fabuloasă pe care o are Siegfried Mureșan. Cum a ajuns de la Bundestag și Bruxelles, la funcția de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, de nerecunoscut pe străzile din Los Angeles. Schimbare majoră de imagine la 50 de ani
Adevarul
Ce ascunde noua desemnare de premier. Analist: „Săptămâna viitoare avem testul suprem”
Newsweek
Casa de Pensii, acuzată că a recalculat greșit milioane de pensii. Cine sunt vinovați pentru dezastru?
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 semne de glicemie mare care pot apărea la unghii. Medicii spun când e cazul să te îngrijorezi
Digi Animal World
Un cal a terorizat traficul pe autostradă și a sfidat polițiștii. A fost nevoie de motociclete și cowboy...
Film Now
A moștenit șarmul părinților ei. Stella, fiica lui Antonio Banderas, apariție răvășitoare alături de tatăl...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...