Cum va funcționa și când va fi gata noua platformă informatică a CNAS. Mesajul lui Moldovan pentru medicii care se plâng de blocaje

Data publicării:
Card de sanatate de la CNAS - digi24.ro
Foto: CNAS

Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate spune că sistemul cu care lucrează zilnic mii de medici de familie riscă să intre din nou în colaps. Blocajul iminent, susține acesta, după ce în ultima perioadă doctorii au reclamat probleme care fac aproape imposibilă emiterea rețetelor pentru pacienți. Platforma e depășită și nu mai face față volumului uriaș de date și accesări pentru cei 18 milioane de pacienți care beneficiază de servicii medicale decontate de stat. În paralel, CNAS lucrează la aplicarea unui nou sistem, mai modern, mai accesibil, a spus la Digi24 președintele CNAS, Horațiu Moldovan.

De săptămâni bune, medicii se plâng mai mult ca niciodată că sistemul se blochează. Nu e o problemă nouă. Sistemul pe care acum se bazează e aproape la pământ.

„Noi recunoaștem că există această problemă și de aceea facem o nouă platformă informatică a Casei de Asigurări de Sănătate. Acest sistem funcționează de aproape 20 de ani. Platforma informatică a asigurărilor de sănătate din românia are șase componente. Componenta principală, coloana vertebrală este SIUI. Acesta are 18 ani. A fost conceput pentru un număr de 18.000 de furnizori de servicii medicale care existau la momentul respectiv. Astăzi sunt 32.000 de furnizori. A fost conceput acest sistem ca să opereze simultan 6000 de operatori - sau 6000 de accesări simultane, astăzi avem momente în care avem peste 7500, pentru că noi vedem totul în timp real. Mai avem și chestiuni care duc la o reacție în lanț, la un cerc vicios, În momentul în care apare o încetinire a activității, al feedback-ului pe care îl primește medicul de la platformă, vine al doilea clic, al treilealea clic, al 100-lea click, care nu fac nimic altceva decât să-i pună pe ceilalți furnizori în așteptare”, a explicat Moldovan.

„Fiind conceput la nivelul anului 2006-2008 pe o infrastructură hardware existentă atunci, pe o infrastructură software existentă atunci, lucrul ăsta nu mai corespunde realității. Timpul de răspuns de la câteva milisecunde a ajuns la 9 minute pentru un fișier, să spunem, pe care un utilizator îl încarcă.

Aceste blocaje apar periodic tocmai în situații de genul ăsta. În toată luna octombrie, la Alba s-au încărcat 175 de fișiere de raportări, iar în 5 zile din luna noiembrie s-au încărcat 111. Deci 63% din activitatea unei luni a fost concentrată în 5 zile. Mai mult decât atât, avem furnizori care accesează - și am datele de astăzi, un furnizor a avut 11.423 de accesări astăzi.

Recunoaștem că avem această problemă. Eu vreau să le transmit medicilor, furnizorilor de servicii medicale, să-i asigur de faptul că vom prelungi funcționarea offline, de fapt, un hibrid între offline și online, cum este acum, atât timp cât este necesar și vom da timp suficient ca să poată să-și facă validările, ca să poată să își primească banii pentru cazurile pe care le fac în relație cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât să nu punem presiune mai mare pe acest sistem profund alterat, care nu mai corespunde realității”, a spus șeful CNAS.

El a spus că este în lucru un sistem informatic nou.
„Avem un proiect foarte ambițios, pentru că ne-am propus să facem efectiv într-un an jumate o platformă mamut, cea mai mare platformă informatică din România, și s-o facem nu în 4-5 ani, timp în care au făcut alte țări, s-o facem într-un an și jumătate. La mijlocul anului viitor, un proiect de 100 de milioane de euro, prin PNRRR, se va finaliza. Acest proiect înseamnă o digitalizare absolut totală a sistemului de asigurări sociale din România. Digitalizăm tot, dispare toată hârtia, dar până atunci trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem în momentul de față ca să-l facem funcțional. Și vreau să asigur încă o dată medicii că dacă va fi nevoie, să extindem munca offline, până când noul pas va deveni realitate, o vom face”, a mai spus Moldovan.

El a adăugat că platforma nouă se va putea utiliza de către medici inclusiv de de pe o tabletă sau de pe telefonul mobil.

„Se construiește pe cu totul și cu totul alte principii pe tehnologia anului 2025”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”