CCR a decis că femeile asigurate pe cont propriu nu pot fi excluse de la concediul și indemnizația de risc maternal

Data publicării:
SEP_CCR_ILUSTRATIE_15_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Curtea Constituțională. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Curtea Constituțională a decis marți, cu unanimitate de voturi, că femeile asigurate pe cont propriu, printr-un contract încheiat cu casa de sănătate, nu pot fi excluse de la concediul și indemnizația de risc maternal doar pentru că nu au statutul de salariate. Judecătorii au stabilit că această diferență de tratament este discriminatorie și încalcă dreptul la ocrotirea sănătății și la un nivel de trai decent.

Hotărârea a fost pronunțată în urma analizării unor prevederi din Ordonanța de urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și din Ordonanța de urgență nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă.

„Curtea Constituțională a stabilit că excluderea persoanelor încadrate în ipoteza art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 de la dreptul la concediu și indemnizația de risc maternal încalcă obligațiile constituționale ce revin statului, ce decurg din dispozițiile art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății și ale art. 47 privind nivelul de trai”, se arată în comunicatul Curții.

Cine sunt femeile vizate de decizia CCR

Prevederea analizată se referă la persoanele care nu sunt asigurate printr-un contract de muncă, raport de serviciu sau altă formă similară, dar care au încheiat cu casa de sănătate un contract pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

În această categorie pot intra, de exemplu, femeile care desfășoară activități independente și plătesc contribuția prevăzută de lege în baza contractului de asigurare.

Potrivit CCR, recunoașterea acestui drept numai în cazul salariatelor a creat o diferență de tratament care nu poate fi justificată prin forma în care femeia își desfășoară activitatea profesională.

„Dispozițiile criticate au instituit un tratament juridic discriminatoriu pentru femeile care se încadrau în ipoteza art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, lipsindu-le pe acestea de dreptul la concediu și indemnizația de risc maternal pe care legiuitorul l-a recunoscut doar salariatelor, fiind încălcate dispozițiile constituționale care interzic discriminarea”, au explicat judecătorii constituționali.

Ce presupune concediul de risc maternal

Concediul de risc maternal este diferit de concediul de maternitate și are rolul de a proteja sănătatea femeii însărcinate, a celei care a născut recent sau care alăptează, precum și sănătatea fătului ori a copilului nou-născut, atunci când activitatea profesională poate genera riscuri.

Acesta poate fi acordat pentru o perioadă de cel mult 120 de zile, integral sau fracționat, în condițiile prevăzute de lege. Indemnizația reprezintă 75% din baza de calcul și se acordă fără îndeplinirea unei perioade minime de asigurare.

Curtea a arătat că prestația trebuie să înlocuiască veniturile pe care femeia nu le mai poate obține temporar din activitatea profesională, din cauza riscurilor pentru sănătatea sa ori a copilului.

„Dispozițiile criticate constituie o măsură de protecție socială concepută pentru a preveni riscurile pe care desfășurarea activității profesionale le-ar putea cauza femeii aflate într-o stare de vulnerabilitate ca urmare a gravidității, a unei nașteri recente sau a alăptării, precum și pentru protejarea sănătății și a vieții fătului ori copilului nou-născut. Excluderea persoanelor pe criteriul formei de desfășurare a activității de la beneficiul unei prestații care să înlocuiască veniturile obținute din activitatea profesională încalcă dispozițiile referitoare la dreptul la ocrotirea sănătății și un nivel de trai decent”, a argumentat CCR.

Legislația a fost completată în 2023 pentru a include expres persoanele asigurate prin contract printre beneficiarele concediului și indemnizației de risc maternal. Decizia Curții sancționează soluția legislativă prin care acestea erau excluse anterior de la acest drept.

Hotărârea este definitivă și general obligatorie. Argumentele complete vor fi prezentate în motivarea deciziei, care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Cum a învins iubirea Securitatea comunistă. Povestea româncei care a fentat regimul pentru a se căsători cu...
Newsweek
La aceste 2 bănci a intrat pensia pe card pe luna octombrie. Când primesc pensia restul pensionarilor?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India