Cine beneficiază de scutiri de impozit și regim special de taxe

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu pix si facturi in mana facand calcule pe calculator
Boloş, despre modificări la Codul fiscal: În 2024 nu se mai pun în discuţie, vor fi suficiente măsurile din 2025. Foto: Guliver/GettyImages

În plină dezbatere despre introducerea impozitului progresiv, specialiștii atrag atenția că sunt sute de mii de români care beneficiază de scutiri de taxe. Ultimii care au intrat pe această listă, în urmă cu doar câteva zile, sunt cei care lucrează în agricultură și industria alimentară. Însă Codul fiscal are și alte excepții.

În jur de 300.000 de salariați care lucrează în agricultură și industria alimentară nu vor mai plăti, începând de luna viitoare, impozit pe venit și nici contribuția la sănătate, dar rămân asigurați. Astfel, dacă luăm în calcul salariul minim de 3.000 lei brut, fixat pentru această industrie, ar înseamna că un angajat va rămâne cu un venit net de peste 2.360 de lei. Însă scutirea va fi acordată tuturor salariaților care câștigă până la 30.000 de lei.

Un model similar se aplică de ani buni și în construcții.

Regim special de taxe

Alți angajați exceptați de la plata unor taxe sunt cei din IT. Ei au o scutire la impozitul pe venit de 10 la sută, la fel și cercetătorii.

Activitățile independente, dar și contractele de activitate sportivă au la rândul lor un regim special, aplicabil doar în cazul contribuțiilor sociale.

Taxarea este diferită și pentru angajați cu contracte pe drepturi de autor. Se aplică contribuția de pensie și sănătate doar dacă nu există alte tipuri de venituri de natură salarială.

La veniturile din chirii, unde impozitul este de 10%, dar se aplică la 60% din venit. De asemenea, contribuțiile la sănătate se plătesc doar dacă aceste venituri depășesc 12 salarii minime pe economie.

La fel este și în cazul veniturilor din investiții. În schimb nu se aplică deducerea de 40% pe impozitul pe venit. Cu o excepție, însă. Veniturile din dividende sunt taxate cu 5%.

Situația microîntreprinderilor

Nici microîntreprinderile, adică cele care au venituri de sub un milion de euro pe an, nu plătesc impozit pe profit. Venitul lor este taxat cu 1 sau 3 la sută.

Totodată, în industria ospitalității există un impozit specific.

Categorii de angajați scutiți de taxe

  • salariați din agricultură și industria alimentară
  • angajați din construcții: scutire impozit pe venit de 10%, scutire la contribuția la sănătate și la Pilonul II
  • IT-iștiscutire impozit pe venit de 10%
  • cercetători: scutire impozit pe venit de 10%

Excepții de la plata unor taxe

  • activități independente
  • contracte de activitate sportivă
  • drepturi de autor
  • venituri din chirii
  • venituri din investiții
  •  microîntreprinderi
  • HoReCa

(sursa: Codul Fiscal, Camera Consultanților Fiscali)

Liderii PSD admit că au în plan modificări la Codul fiscal, ba chiar că sunt vizate taxele pe proprietate și diferite ajustări privind impozitele. Dacă vor fi majorări în unele părți, vor fi decontări în alte părți, iar românii nu vor primi mai puțini bani. Se vor acorda deduceri personale, iar cei care au salarii mici vor fi protejați în fața creșterilor de prețuri, susține ministrul muncii, Marius Budăi. Pe de altă parte, președintele PSD, care a lansat în spațiul public ideea impozitării progresive, pare acum să facă pași înapoi privind desființarea cotei unice. „Am zis să facem o analiză, să vedem exact”, a declarat Marcel Ciolacu, în condițiile în care Florin Cîțu a spus de mai multe ori că liberalii n-ar fi de acord cu renunțarea la cota unică.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Perioada care se ia în calcul la pensie, dar nu aduce puncte de stabilitate. Regula pe care trebuie să o știe...
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja