STUDIU. Munca de acasă dăunează eficienței

Data publicării:
muncadeacasa

După un an de muncă la birou, într-o firmă de publicitate, Eliza Vrânceanu şi-a convins şefii că poate fi la fel de eficientă şi dacă lucrează de acasă. Au trecut abia două luni şi are deja dubii că alegerea a fost corectă.

„Nu sunt productivă deloc. Mă trezeam că lucrez noaptea, dimineaţa ziceam că: Hai lasă, mai dorm un pic, am timp să le fac. Plus că mi se pare că nu mai comunic cu nimeni”, spune Eliza Vrânceanu.

Un studiu recent referitor la munca de acasă arată că 64% dintre respondenţii resimt mai ales lipsa relaţiilor profesionale.

„Haideţi să ne gândim la factorii disturbatori, de la vecinul care s-a gândit să dea cu bormaşina, de la copilul care plânge, căţelul care latră, canapeaua care ne poate face cu ochiul. Există o lipsă de comunicare şi socializare cu cei din jur, faptul că lucrăm de acasă poate să ne afecteze chiar şi fizic”, spune Ramona Iacob, reprezentantul companiei care a realizat studiul.

„Este foarte probabil ca lipsa unor trăsături de personalitate foarte clare ca organizarea riguroasă, focusul pe scop foarte bine pus la punct, persoana respectivă să nu fie la fel de productivă şi de eficientă la munca acasă”, explică psihologul Cristina Fulop.

Însă celor care merg zi de zi la birou, varianta muncii de acasă li se pare ideală. „Eşti acasă, nu stă nimeni pe capul tău”, spune o tânără.

Pentru cine lucrează pe cont propriu există o soluţie de compromis. Respectiv un birou închiriat pentru câteva ore săptămânal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pilonul II de pensii în România: Cum afli la ce fond ești repartizat, câți bani ai în cont și ce se întâmplă...
Digi FM
O pensionară din Blaj a pierdut peste 250.000 de lei după ce a fost păcălită cu imagini AI. Cum funcționa...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”
Adevarul
Ilie Bolojan: „Cu golanii e greu să faci treabă”. Liderul PNL spune că politica românească are nevoie de cât...
Newsweek
Marele proces al pensiilor de la CCR. Pensionar: „Avem șanse de câștig”. Cum se poate schimba Legea pensiilor
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Digi Animal World
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Film Now
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...