Tragedie în Rovinari. O fetiţă şi părinţii ei, găsiţi morţi în casă

Data publicării:
news alert 112 smurd

O fată de 12 ani şi părinţii ei au murit sufocaţi, în propria casă, în Gorj. Cei trei au fost descoperiţi de un vecin, după ce bunica fetei l-a rugat să spargă uşa apartamentului pentru că nu-i răspundea nimeni la telefon. A fost deschisă o anchetă ca va stabili dacă au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon sau din cauza unei scurgeri de gaze.

Nenorocirea s-a petrecut în oraşul Rovinari. Fetiţa de 12 ani, împreună cu mama şi tatăl ei au fost găsiţi inconştienţi în casă.

„O sunai, nu răspunse şi mă întâlnii cu nişte vecine şi îmi ziseră: doamnă, miroase a gaze!”, povestește bunica fetei.

Copila a fost transportată la spital, dar medicii nu au mai putut să o saleze. Nici manevrele de resuscitare a părinţilor nu au avut succes.

Zeci de vecini ai familiei au ieşit în stradă, de teama unei explozii, însă nu au fost identificate scurgeri de gaze.

Exista monoxid de carbon în interiorul încăperii. Nu au fost defecţiuni la nicio instalaţie de gaze. Au fost sigilate. Din discuţiile cu cei de la Distrigaz, nu au existat improvizaţii”, a declarat Stanciu Stanciu, purtător de cuvânt ISU Gorj.

Vecină: Când am auzit, am coborât... Păcat că erau toţi frumoşi. Fata învăţa bine la şcoală.

Vecină: Tragedie, tragedie! Ce e mai dureros, toată familia. Foarte dureros.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă şi fac cercetări să afle cum s-a petrecut tragedia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Alexandru Nazare. Ministrul se căsătorește cu o artistă de muzică populară
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sandra Bullock și Nicole Kidman, confesiuni după 30 de ani de prietenie. Cum le-au schimbat pierderile...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă