Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă

Data actualizării: Data publicării:
Vârsta de pensionare pentru femei. Foto Getty Images
Vârsta de pensionare pentru femei. Foto Getty Images

Începând cu luna iulie 2026, femeile care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege vor putea solicita pensia pentru limită de vârstă la 62 de ani și 7 luni, cu o lună mai târziu decât cele care au dobândit acest drept în prima jumătate a anului. Modificarea este prevăzută în calendarul de eșalonare din Legea nr. 360/2023 și face parte din procesul de egalizare treptată a vârstei standard de pensionare pentru femei și bărbați. Creșterea nu se aplică însă tuturor femeilor, deoarece vârsta standard este stabilită individual, în funcție de luna și anul nașterii.

Calendarul din Anexa nr. 5 stabilește, pentru fiecare generație, vârsta exactă de pensionare, luna în care poate fi solicitată pensia și perioada de cotizare necesară.

Din Anexa nr. 5 se stabilește data exactă la care o persoană poate ieși la pensie

Anexa 5 a Legii nr. 360/2023 reprezintă documentul de referință utilizat pentru stabilirea condițiilor de pensionare. Tabelul nu indică doar vârsta standard de pensionare, ci și luna și anul în care poate fi solicitat dreptul pentru limită de vârstă, în funcție de data nașterii. Tot aici sunt prevăzute vârsta exactă la care poate fi solicitat acest drept, stagiul complet de cotizare contributiv și stagiul minim de cotizare contributiv.

În practică, acest lucru înseamnă că două persoane născute în același an pot îndeplini condițiile de pensionare la date diferite, deoarece calendarul este stabilit inclusiv în funcție de luna nașterii. De exemplu, o femeie născută în iulie 1963 poate solicita pensia în ianuarie 2026, la vârsta de 62 de ani și 6 luni, în timp ce o femeie născută în decembrie 1963 poate solicita pensia în iulie 2026, la vârsta de 62 de ani și 7 luni. Diferența rezultă din calendarul de eșalonare prevăzut de lege.

Anexa 5, vârstele standard de pensionare - stagii de cotizare, pagina 1
Anexa 5, vârstele standard de pensionare - stagii de cotizare, pagina 1

Cum se stabilește vârsta standard de pensionare în 2026

Legea nr. 360/2023 stabilește o vârstă standard de pensionare de 65 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați. În cazul femeilor, însă, această vârstă este atinsă treptat, prin calendarul de eșalonare prevăzut în Anexa nr. 5, care stabilește vârsta standard aplicabilă fiecărei generații.

Astfel, persoanele care îndeplinesc condițiile legale în anul 2026 nu trebuie să se raporteze la pragul final de 65 de ani, ci la vârsta standard prevăzută pentru luna și anul nașterii lor. Data la care poate fi solicitată pensia pentru limită de vârstă este stabilită în funcție de aceste criterii, astfel încât inclusiv două persoane născute în același an pot îndeplini condițiile la momente diferite.

Creșterea vârstei standard de pensionare din iulie nu se aplică tuturor femeilor

„Această majorare aplicabilă din luna iulie 2026 nu înseamnă că vârsta de pensionare crește pentru toate femeile. Data la care poate fi solicitată pensia pentru limită de vârstă este stabilită individual, în funcție de luna și anul nașterii, potrivit Anexei nr. 5 din Legea nr. 360/2023.

Astfel, începând din iulie se aplică vârsta standard de 62 de ani și 7 luni pentru femeile cărora calendarul de eșalonare le stabilește acest prag, respectiv cele născute în decembrie 1963 și ulterior, conform anexei. Pentru femeile născute înainte de această dată rămân valabile vârstele standard prevăzute de lege pentru generația din care fac parte.”, a explicat pentru Digi24.ro Cristiana Dumitrescu, director executiv la Casa De Pensii A Municipiului București

Ce vârstă de pensionare au femeile și bărbații în 2026

În cazul bărbaților, vârsta standard este de 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani. Pentru femei, procesul de eșalonare continuă și în 2026. Astfel, persoanele care dobândesc dreptul la pensia pentru limită de vârstă în perioada ianuarie-iunie au o vârstă standard de 62 de ani și 6 luni. Din luna iulie, aceasta ajunge la 62 de ani și 7 luni și rămâne neschimbată până la sfârșitul anului.

  • Această majorare face parte din procesul de egalizare treptată a vârstei standard de pensionare pentru femei și bărbați, care se va încheia în anul 2035, când și femeile vor avea o vârstă standard de pensionare de 65 de ani.  Anunțul a fost făcut și de Casa Națională de Pensii Publice, printr-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook.

Ce tipuri de pensii sunt prevăzute de lege

Legea nr. 360/2023 reglementează întregul sistem public de pensii și stabilește condițiile de acordare a principalelor categorii de prestații. Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de invaliditate sau pensie de urmaș.

Actul normativ prevede că o persoană poate beneficia de o singură categorie de pensie dintre cele acordate în sistemul public. Totodată, pensia anticipată poate fi solicitată cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă sunt îndeplinite condițiile privind stagiul de cotizare contributiv prevăzute de lege.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...