Surse: Analizele arată că pete de sânge găsite în casa lui Gheorghe Dincă ar aparține Luizei

Data actualizării: Data publicării:
luiza-melencu-fb

După prima cercetare la fața locului, anchetatorii au găsit, în casa lui Gheorghe Dincă, trei pete de sânge care s-au dovedit a fi, în urma testelor, ale Luizei, au precizat pentru Mediafax surse judiciare.

Surse judiciare au precizat că, după prima cercetare la fața locului, anchetatorii au identificat în casa lui Gheorghe Dincă trei pete de sânge. În urma analizelor, specialiștii au ajuns la concluzia că sângele este al Luizei.

ACTUALIZARE. Reporterul Digi24 Ioana Ciurlea confirmă că și sursele ei susțin că cel puțin una din petele de sânge analizate arată că ar fi vorba despre sângele Luizei Melencu. Ioana Ciurlea trece în revistă tot ce se știa până acum în cazul presupuselor crime de la Caracal:

Procurorii DIICOT au găsit, în data de 5 august, un sac cu oase şi cenuşă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că şi-a ascuns urmele.

Principalul suspect al crimelor din Caracal a susținut, la acel moment, că este vorba despre rămăşiţele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeaşi zi în care a sechestrat-o. INML nu a putut identifica un ADN deoarece oasele erau prea calcinate, însă specialiștii refac analizele.

Vineri, sora Luizei Melecu a fost audiată la Poliția Caracal. Fata a dat declarații pentru prima dată, despre dispariția care a avut loc în luna aprilie.

Editare web: Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...