Video Un pui de urs șchiop și care nu atacase pe nimeni a fost împușcat cu acordul Ministerului Mediului, pe motiv că se obișnuise cu oamenii

pui-de-urs-impuscat
Puiul de urs care a fost împușcat la Predeal.

Un pui de urs a fost împușcat la Predeal. Animalul trăia de doi ani în zonă, nu atacase pe nimeni și de altfel, era și șchiop de un picior. Puiul de urs a fost împușcat în văzul a zeci de turiști, cu acordul Ministerului Mediului, pe motiv că „se obișnuise cu oamenii și nu mai putea fi relocat”

„Ursul era de doi ani aici, trăia printre noi. Se obișnuise cu oamenii și într-una din zile a ieșit din curte în miezul zilei și a apărut vânătorul căutându-l și avertizând lumea că e periculos.

Vine de mic, a fost lăsat de ursoaică, probabil, după ce a făcut alți pui, și se obișnuise. Și turiștii îi dădeau de mâncare și venea chiar și ziua, nu numai seara. El trecea printre oameni se speria, în momentul când vedea mișcare fugea din fața oamenilor, nu a fost niciodată agresiv.

Nu, noi nu am anunțat, doar că turiștii, în momentul în care văd un urs pe stradă probabil sunau la 112 și atunci se alertau autoritățile. Noi nu am sunat niciodată. Nu ne era frică pentru că el era ca și un câine al casei. Venea, mânca din locul în care mâncau și câinii și nu a fost agresiv, nu am avut motive să ne speriem sau îngrijorăm în momentul în care apărea.

El a ieșit din curte de la noi, a trecut peste stradă, se duce în locul în care știa că găsește mâncare și vânătorul a venit și a avertizat lumea să intre din stradă pentru că ursul e periculos. El s-a retras către pădure și apoi nu am mai văzut ce s-a întâmplat”, a spus proprietara pensiunii în apropierea căreia se afla puiul de urs. 

Purtătorul de cuvânt al ministerului Mediului spune, însă, că deși împușcarea animalului este ultima soluție, mutarea lui nu ar fi rezolvat problema pentru că „mutăm problema în altă parte”. El a mai spus că autoritățile cunoșteau situația ursului de la Predeal și că exista un „ordin de recoltare” pentru acest animal. 

„Avem un caz clar de animal sălbatic, de urs care a pătruns în intravilanul localității. Avem, din păcate, din ce în ce mai multe cazuri și trebuie să stabilim de la început că astfel de cazuri nu sunt admisibile. Ce am auzit mai devreme de la doamna care a intrat în direct pe mine m-a șocat. Un animal sălbatic în intravilanul unei localități, tratat precum un animal domestic, precum un câine, așa cum a spus doamna, mi se pare cel puțin reprobabil.

Orice animal sălbatic de talia unui urs, trebuie să știe toți cei care ne ascultă, că în momentul în care pătrunde în intravilan, este un animal imprevizibil și poate ucide. Trebuie îndepărtat de acolo cât mai repede prin orice metodă.

Vânătorul respectiv a apărut în zonă în urma unor apeluri la 112. Trebuie să înțelegem că respectivul animal care era monitorizat de luni de zile, exista un ordin de recoltare. Vorbim de un animal, din păcate, cu comportament deviant, care în urma analizei s-a constatat că el nu mai putea fi relocat în sălbătice, el fusese de mic învățat de către cei care l-au hrănit să vină în localitate și să ia contact cu omul.

Împușcarea este ultima soluție, se încearcă îndepărtarea animalului sa relocarea acestuia. Din păcate, ursul este un animal care acoperă un teritoriu extrem de vast și relocarea, în timp, nu ne-a demonstrat decât că mutăm problema în altă parte” a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului. 

Cristina Lapiș, președinta Asociației Milioane de Prieteni care se ocupă de problema acestor animale, spune că ONG-ul pe care îl conduce s-a oferit să preia animalul anterior. Ea mai spune că oamenii nu sesizează autoritățile tocmai pentru că se ajunge la situația în care animalele să fie împușcate. 

„Legea există și soluții există și ele, mă bucur că domnul Drăgan a recunsocut că acest urs umbla de doi ani pe-acolo. În timpul acesta Asociația Milioane de Prieteni a făcut o scrisoare regiei Kronstadt prin care i-a spus că primește acest urs în rezervația de la Zărnești, când avea deja 6 luni pentru a nu se întâmpla într-o zi un accident și să fie împușcat.

Soluția ar fi, așa cum domnul Drăgan a spus și domnul ministru a promis, ca aceste pensiuni, locuri care sunt aproape de pădure să fie îngrădite cu un gard electric, să se planteze pomi fructiferi la marginea drumului pentru ca ursul să se oprească acolo. Ursul coboară pentru că își caută de mâncare.

N-au sesizat autoritățile, ne sesizează pe noi cei mai mulți oameni, sesizează asociația care nu poate să facă singură nimic, eu nu pot să mă duc să iau un urs din pădure pentru că nu îmi dă dreptu legea, și nu sesizează autoritățile pentru că uitați ce se întâmplă dacă le sesizează. În loc să îl fi luat de acolo pentru că se știa și să-l fi mutat în altă parte sau să fi cerut asociației să îl preia, au așteptat să îl împuște și au făcut un urs martir, așa cum mai avem câțiva urși martiri. În loc să respectăm directiva europeană pe care am semnat-o noi, România, că protejăm urșii, împușcăm un pui de urs care nu va rezolva problema urșilor aceștia care coboară. Până nu se face o soluție în amont, degeaba îi împușcăm 5-10-12.

Acest urs, dacă umblă de doi ani, trebuia capturat, microcipat, dus în altă parte, văzut dacă chiar mai coboară, așa cum fac alte țări – Norvegia, Canada, care se confruntă cu această situație și care nu împușcă puii de urs numai așa și în intravilan, adică aproape de oameni”, spune Cristina Lapiș de la Asociația Milioane de Prieteni. 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate