Zeci de tineri, prinși cu droguri la festivalurile de pe litoral. 98 de persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor

Data actualizării: Data publicării:
droguri
Zeci de tineri, prinși cu droguri la festivalurile de pe litoral. Foto: Poliția Română

Treizeci şi nouă de persoane au fost depistate cu droguri asupra lor de către jandarmii constănţeni în timp ce încercau să intre la festivalurile care au loc în această perioadă la malul mării.

“În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 39 persoane, identificate având asupra lor substanţe interzise la deţinere. De asemenea, reprezentanţii Poliţiei Locale Constanţa, în cooperare cu forţele Ministerului Afacerilor Interne, au depistat un bărbat asupra căruia au fost găsite substanţe interzise. În urma celor constatate, persoana a fost condusă la sediul DGPL Constanţa pentru luarea măsurilor legale”, a transmis Gruparea Mobilă de Jandarmi “Tomis” Constanţa a transmis duminică, printr-un comunicat citast de News.ro.

De asemenea, poliţiştii şi jandarmii au dat 21 de amenzi în valoare de 13.890 lei, 18 dintre sancţiuni fiind aplicate la regimul rutier.

Sursa citată a precizat că o atenţie deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor la festivalurile din Costineşti şi din Mamaia.

“Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi de prim-ajutor aflate la cele trei posturi medicale avansate deservite de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi de cel al UPU-SMURD Constanţa au acordat sprijin unui număr de 98 de participanţi, în următoarele situaţii: 29 traumatisme diverse (escoriaţii, contuzii, etc.) şi alte 69 cazuri cu afecţiuni medicale diverse (probleme cardiace, reacţii alergice, etc.).

Cinci persoane, dintre care doi minori, au avut nevoie de investigaţii suplimentare şi au fost transportate la spital.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit