Avertismentul unui economist după retrogradarea ratingului României: „O lovitură semnificativă pentru credibilitatea României”

Data publicării:
ilustrație cos de cumpărături pe o săgeată roșie care merge în sus
Foto cu caracter ilustrativ . Sursa foto: Getty Images

Retrogradarea ratingului României va împinge ţara în braţele FMI, într-un context economic „foarte dificil”, avertizează economistul Adrian Negrescu. El speră ca politicienii „să trateze cu toată seriozitatea «instabilitatea politică» reclamată de Agenţia de rating Fitch”, care a revizuit, marţi, de la stabilă la negativă perspectiva IDR a României (datorii pe termen lung) confirmând IDR la 'BBB-'.

„Decizia Fitch reprezintă o lovitură semnificativă pentru credibilitatea României, într-un context economic şi aşa foarte dificil. România reuşeşte, în acest an, o serie de recorduri negative din punct de vedere financiar (cel mai mare deficit bugetar din istorie, cel mai mare împrumut public făcut vreodată, cea mai mare datorie publică din istorie) – care ridicau deja multe semne de întrebare, îngrijorări în rândul investitorilor. «Instabilitatea politică» reclamată de Fitch sper să fie tratată cu toată seriozitatea de către politicieni, construcţia unui guvern stabil şi a unui program de guvernare solid fiind esenţiale în perspectiva menţinerii ratingului peste nivelul de «junk» (nerecomandat investiţiilor), către care ne îndreptăm”, a declarat miercuri, pentru News.ro, economistul Adrian Negrescu.

El și-a arătat speranța ca politicienii, „în al 13-lea ceas”, să înţeleagă că mesaje controversate precum „introducerea unui impozit progresiv pe marile averi” la pachet cu „menţinerea cotei unice” dovedesc „o lipsă de profesionalism crasă şi, mai ales, o inconştienţă uimitoare în ceea ce priveşte impactul măsurilor propuse şi în ceea ce priveşte politica fiscală”.

„Deprecierea ratingului ne va afecta pe toţi”

„Deja asistăm, aşa cum şi BNR afirmă, la plecări de capital din România, iar dobânda la 10 ani s-a dus spre 7,25%, cel mai ridicat nivel din regiune. Fără un plan coerent de reforme, cu un time-line bine definit, fără o reasigurare a investitorilor în privinţa menţinerii fiscalităţii la cotele din prezent, îmi e teamă că drumul spre «junk» este tot mai scurt”, a mai spus Adrian Negrescu.

Economistul consideră că, dincolo de politică, „deprecierea ratingului va afecta toţi românii în mod direct”, în condiţiile în care ratele dobânzilor la care se împrumută populaţia şi firmele „se vor menţine la un nivel dublu faţă de media europeană”, iar inflaţia „va continua să fie la un nivel record” pentru că „banii care vor intra în ţară vor fi şi mai scumpi decât în prezent”.

„Cu un cost al banilor dublu faţă de Bulgaria, Polonia, Cehia, ce să mai vorbim de ţările occidentale, economia românească va reuşi cu greu să înregistreze creşterea economică pe care ne-o dorim. Dacă nu se vor găsi soluţii la criza bugetară, drumul către «colacul de salvare» de la FMI va fi aproape sigur. Un împrumut de 40-50 de miliarde de euro însoţit, bineinţeles, de măsuri de austeritate mult mai dure, va deveni realitate în 2025”, a mai spus economistul Adrian Negrescu.

Agenţia de rating Fitch a revizuit, marţi, de la stabil la negativ perspectiva IDR a României (datorii pe termen lung) şi a confirmat IDR la 'BBB-'. Printre motivele invocate, Fitch menționează factori de risc politic, inclusiv „credibilitatea politică erodată” şi incertitudinea politică, dar şi derapajele fiscale şi cheltuielile nesustenabile.

Citește și: Reacția lui Boloș după ce Fitch a revizuit perspectiva ratingului României. „E un semnal de alarmă”

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...