Sari la conținut

Românul muncește prost? Adevărul despre eficiența la slujbă

În România se munceşte mult şi prost. E o vorbă des auzită. Până acolo, încât capătă patină de la atâta utilizare. E o scuză pentru salariile mici, pentru lipsa de dezvoltare. Productivitatea muncii în cifre oficiale este printre cele mai mici din Europa. Fără a idealiza un popor care are defecte, nu puţine, nu ar trebui să dăm cu piatra. Productivitatea muncii e o chestiune complexă, care ţine prea puţin de omul care lucrează, comentează „Business Club”.

Productivitatea ar fi, spus simplist, diferenţa dintre ce e introdus într-un proces de fabricaţie şi ce iese, ca valoare. E câştigul la fiecare leu cheltuit şi ar exprima randamentul obţinut de pe urma forţei de muncă, a capitalului şi a materiilor prime.

În privinţa muncii, este feliat doar costul unitar al muncii raportat la valoarea produsului obţinut. Ar putea fi caracterizată şi ca eficienţa muncii.

Datele Eurostat arătau că productivitatea unui angajat român reprezintă cam 60% din media europeană. Sunt date care ar arăta că românul munceşte prost, ceea ce nu este adevărat. În 2000, în România productivitate era sub 35% din media Uniunii Europene. Dar orice statistică păcătuieşte prin uniformizare.

Cotele înalte de productivitate sunt atinse, pe medie, în ţări unde industria financiară este puternic dezvoltată. În România, din varii motive, suntem rămaşi în urmă.

Intermedierea financiară reprezintă 27% din PIB, cea mai scăzută pondere din Uniunea Europeană. Rezultatul - productivitatea generală - este trasă în jos. Productivitatea muncii este aproape strict pusă doar în seama angajatului, ceea ce distorsionează perspectiva. Una este productivitatea unui angajat care strânge șuruburile panoului de pe spatele aragazului cu o cheie fixă de 10, alta este cea a salariatului înarmat cu un pistol mecanic de strâns.

Productivitatea ţine mult de dotările din procesul de fabricaţie, iar din această perspectivă România are goluri mari de umplut. Atractivitatea a fost costul redus cu forţa de muncă. Politic, s-a încurajat cantitatea, crearea unui număr cât mai mare de slujbe pentru a ridica ocuparea, în dauna calităţii, a muncii cu valoarea adăugată mare. A fost o strategie păguboasă care a dus la pierderea de personal calificat, care a migrat către noi oportunităţi. Abia recent, când s-a ajuns la deficit acut de forţă de muncă, investiţiile tehnologice au devenit presante. Automatizarea a întârziat în România mulţi ani pentru că era mai ieftin să fie folosiţi oameni în loc de maşini. Avantajul vechi s-a transformat în blestemul actual.

Alt gen de investiţii care cresc productivitatea este cel în perfecţionarea personalului. Cursurile de pregătire și formare sunt rar accesate, pentru că reprezintă costuri suplimentare. Însă nevoia împinge mai acut firmele în această direcţie.

Productivitatea angajatului ţine însă şi de modul în care este ghidat la locul de muncă. Calitatea managementului îşi spune puternic cuvântul. Trasarea clară a sarcinilor, diviziunea muncii cresc sau slăbesc eficienţa. Un managment deficitar la mai multe niveluri scade performanţa generală a angajaţilor.

Productivitatea muncii este o problemă cu structură complexă, asemenea foiţelor de ceapă. Şi ca şi ceapa, atunci când e desfăcută, ustură.

Pe aceeași temă