Sari la conținut

Fraudă de 613 milioane lei la Murfatlar și Euroavipo

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat o fraudă de peste 613 milioane de lei în dosarul "grupul Euroavipo" instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA), în urma verificărilor efectuate în septembrie 2014, la 38 de societăți comerciale care au obiect de activitate producția și/sau comercializarea de alcool sau băuturi alcoolice.

vinuri murfatlar

Anunțul a fost făcut miercuri de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

'DGAF a realizat în septembrie 2014 verificări simultane la 38 de societăți comerciale care au obiect de activitate producția și/sau comercializarea de alcool sau băuturi alcoolice. În data de 10.09.2014, structura centrală a DNA a fost sesizată cu privire la fapte ce sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale unor fapte sancționate de legea penală în cazul dosarului 'grupul Euroavipo', în urma analizelor de risc și a acțiunilor operative desfășurate de inspectorii antifraudă. Peste 180 de inspectori antifraudă au fost implicați în acțiunile de control derulate la antrepozitele fiscale din cadrul 'grupului Euroavipo', beneficiind de sprijinul Jandarmeriei Române. În urma investigațiilor fiscale, inspectorii antifraudă au identificat o schemă complexă de fraudare a bugetului general consolidat, prin intermediul căreia s-a cauzat un prejudiciu total de 613,48 milioane de lei', susține ANAF.

Potrivit sursei citate, în cadrul sesizării penale înaintate către DNA, au fost incluse și indicii consemnate în raportul Direcției Generale de Integritate din cadrul ANAF, care au relevat faptul că funcționari din cadrul ANAF au favorizat activitatea infracțională prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Principalele practici ilegale identificate de inspectorii DGAF în timpul investigării dosarului "grupul Euroavipo" vizează faptul că firme din cadrul grupului emit, pentru alte societăți din același grup, facturi de valori substanțiale, care sunt fără suport economic real, cel mai adesea acestea fiind facturi de avans, pentru care se emit bilete la ordin care au termene de încasare foarte îndepărtate (spre exemplu: anii 2020, 2021).

De asemenea, biletele la ordin sunt girate către societăți din cadrul grupului, iar unele dintre acestea ajung să fie, în final, girate către emitent, iar în baza acestor facturi supraevaluate, se calculează și se declară taxele și impozitele, urmărindu-se obținerea unor sume de bani cu titlu de rambursări, compensări sau restituiri de la bugetul general consolidat.

În paralel, se acumulează datorii la bugetul de stat, pe care reprezentanții societăților urmăreau să le stingă prin compensarea cu TVA de rambursat. Ca urmare a acumulării datoriilor, societățile intră în insolvență, de cele mai multe ori aceasta fiind solicitată de societăți din cadrul grupului. Administratorii/asociații/acționarii, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, prin tranzacțiile artificiale, au provocat starea de insolvabilitate a persoanelor juridice debitoare.

ANAF precizează că există dosare de insolvență la nivelul a patru tribunale: București, Buzău, Constanța și Tulcea. Rațiunea insolvenței societăților din grup este protejarea de executarea debitelor bugetare acumulate.

"Speculând prevederile Legii nr. 85/2006 privind suspendarea tuturor măsurilor de executare silită în cadrul procedurii de insolvență și ca urmare a inacțiunii structurilor fiscale competente, grupul "Euroavipo" a produs și comercializat pe piața internă alcool și băuturi alcoolice declarând, fără însă a achita obligațiile fiscale aferente, creându-se astfel un mecanism fraudulos de menținere a autorizațiilor de funcționare și de protejare aparent legală de orice măsură de executare întreprinsă de organele fiscale. Sunt desfășurate, succesiv, atât diverse tranzacții artificiale, cât și operațiuni privind structura companiilor (fuziuni în procedura de insolvență), toate aprobate de administratorul special și realizate sub supravegherea administratorului judiciar. Societățile membre ale 'grupului Euroavipo' au Comitete ale Creditorilor formate din societăți afiliate, de asemenea aflate în insolvență, ca urmare a unor creanțe generate intra-grup. Au existat, de asemenea, numeroase cesiuni de creanță către societăți 'offshore', în scopul evitării compensărilor bilaterale și înscrierii acestora la masa credală", notează Fiscul.

Pe de altă parte, ANAF susține că un caz aparte îl reprezintă tranzacțiile efectuate între Euroavipo S.A. și Oana Management SRL. Astfel, în perioada iunie — august 2014, Euroavipo S.A. a înregistrat facturi de avans mărfuri având ca furnizor Oana Management SRL. În acest caz, există suspiciunea rezonabilă că facturile de avans respective au la bază operațiuni artificiale care nu au un conținut economic, fiind utilizate pentru a evita impozitarea și a obține avantaje fiscale, constând în deducerea taxei pe valoarea adăugată (Euroavopo S.A. a solicitat rambursarea soldului sumei negative a TVA).

Totodată, acestea au fost folosite pentru evitarea plății datoriilor la bugetul statului, dispuse de către organele de inspecție fiscală în cadrul rapoartelor întocmite și pentru a evita revocarea autorizației de antrepozit fiscal.

"De exemplu, Euroavipo S.A. a înregistrat o factură de circa un miliard de lei, reprezentând 'contravaloare avans' pentru achiziția unor bunuri, fără a preciza termenele de livrare ale produselor. În plus, beneficiarul nu poate justifica din punct de vedere economic utilizarea acelor bunuri. Totodată, analizând termenele de scadență a biletelor la ordin care ajungeau până în 2021, s-a conturat suspiciunea rezonabilă că Euroavopo S.A. are către Oana Management SRL o datorie pe termen lung, dar contribuabilul asimilează o scadență pe termen scurt de recuperat de la bugetul de stat, cu intenția de a obține un avantaj fiscal în favoarea sa în relația cu statul", se precizează în comunicatul ANAF.

Conform datelor Fiscului, fraudele fiscale din domeniul producerii și comercializării alcoolului și a băuturilor alcoolice sunt în atenția inspectorilor Direcției Generală Antifraudă Fiscală, care, în perioada decembrie 2013 — septembrie 2016, au efectuat 1.443 de controale antifraudă la firmele care activează în acest domeniu, au identificat prejudicii totale cauzate bugetului de stat în cuantum de 845,94 milioane lei și au dispus măsuri asigurătorii asupra unor active identificate în valoare de 45,27 milioane de lei.

În același timp, inspectorii au constatat contravenții pentru sancționarea cărora au fost aplicate amenzi în cuantum de 5,27 milioane lei și confiscări în valoare de 9,21 milioane lei.

Etichete: fisc , EuroAvipo , george ivanescu , murfatlar evaziune , anaf murfatlar

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale