Diana Buzoianu: Bugetul pentru lucrările la baraje a fost majorat de cinci ori. Trei proiecte scoase din PNRR vor fi finanțate de stat

Data publicării:
Diana Buzoianu 3
Diana Buzoianu Foto: USR

Bugetul alocat în acest an pentru lucrările la baraje a crescut de la 50 de milioane de lei la 250 de milioane de lei, a anunțat luni ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Trei proiecte care au pierdut finanțarea prin PNRR, la Lacul Roșu, Frumoasa și Surduc, vor fi continuate cu bani de la bugetul național.

Ministrul Mediului a precizat că bugetul destinat investițiilor în baraje este în acest an de cinci ori mai mare decât cel alocat în 2025. În același timp, statul va prelua finanțarea celor trei proiecte eliminate de Comisia Europeană din PNRR pentru că lucrările nu erau suficient de avansate.

„Pentru acest an am prevăzut, spre deosebire de anul trecut, când din bugetul național au fost alocate 50 de milioane de lei pentru baraje, 250 de milioane de lei, deci un buget de cinci ori mai mare pentru astfel de investiții. De asemenea, trei baraje care au fost scoase de la finanțarea prin PNRR de către Comisia Europeană, pentru că nu erau suficient de avansate, dar care aveau documentația necesară pentru a începe lucrările în acest an, vor fi totuși finanțate. Ne dorim ca povestea Leșu să nu fie una singulară, ci să poată fi replicată și în alte părți ale țării”, a declarat Diana Buzoianu, la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Barajului Leșu, din județul Bihor, citată de Agerepres.

Este vorba despre lucrările de consolidare la barajele de la Lacul Roșu, Frumoasa și Surduc. Ministrul Mediului a anunțat și alocarea fondurilor necesare pentru două poldere, Tucea și Rovinari, care riscau să piardă finanțarea europeană.

Barajul Leșu, singurul proiect de acest tip finanțat prin PNRR

Lucrările de reabilitare a Barajului Leșu au fost finalizate, iar Buzoianu a prezentat investiția drept un model care ar trebui urmat și în cazul altor proiecte de infrastructură hidrotehnică.

„Barajul Leșu este nu doar un exemplu de lucrare de punere în siguranță, esențială pentru accesul la apă, este de asemenea și un baraj care arată cum se pot îmbina investițiile la cel mai înalt nivel de importanță cu misiunea de mediu”, a afirmat ministrul.

Prezent la eveniment, vicepremierul Tanczos Barna a atras însă atenția asupra banilor europeni pierduți pentru alte proiecte. Potrivit acestuia, Administrația Națională „Apele Române” a avut la dispoziție prin PNRR peste 500 de milioane de euro pentru investiții în baraje, poldere și alte lucrări în domeniul apelor, însă o parte dintre proiecte nu au fost realizate.

„ANAR-ul a avut la dispoziție peste 500 de milioane de euro prin PNRR pentru asemenea proiecte. Baraje, poldere permanente, nepermanente, dotări și alte asemenea (...). Unele dintre ele s-au făcut, celelalte nu s-au făcut și banii s-au pierdut. Dar nu vreau să stric momentul festiv”, a declarat Tanczos Barna.

Vicepremierul a spus că instituțiile care au beneficiat de fonduri prin PNRR au primit în 2021 „o șansă istorică” pentru realizarea unor investiții necesare comunităților și a apreciat că în această perioadă ar fi trebuit să existe mai multe recepții ale unor proiecte finalizate.

Rîndașu: Experiența de la Leșu trebuie folosită și pentru celelalte proiecte

Directorul general adjunct al Administrației Naționale „Apele Române”, Sorin Rîndașu, a susținut că experiența acumulată în cazul lucrărilor de la Leșu ar trebui folosită pentru accelerarea investițiilor rămase în infrastructura de gospodărire a apelor.

„Asta aștept și de la ceilalți colegi ai mei, de la toate administrațiile bazinale de apă, să promovăm ceea ce ne-a rămas restant, să ne batem pentru aceste proiecte”, a declarat Rîndașu.

La lucrările de la Barajul Leșu au participat specialiști din România, Ungaria, Italia, Franța, Olanda și Macedonia de Nord. Rîndașu a arătat că experiența proiectului trebuie transferată către celelalte administrații bazinale de apă, în special pentru lucrările de reabilitare a barajelor și pentru proiectele destinate asigurării resurselor de apă.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locuința cu 4 camere pe care ANAF o vinde la prețul unei mașini second-hand. Are peste 100 mp
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson și Machine Gun Kelly, surprinși împreună la New York. Actrița s-a despărțit recent de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Aclamată cu ovaţii în picioare. Actrița care câștigă al cincilea premiu Emmy consecutiv: „Ce aventură a fost!”
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Ciolacu a luat 1.600.000.000 lei din fondul de rezervă ca să crească pensiile. Ciucă a procedat la fel
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Pericol pentru câini în septembrie! Ce trebuie să verifice stăpânii după fiecare plimbare
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...