Marii producători de petrol din OPEC+ reduc producția, în ciuda promisiunii făcute președintelui Joe Biden

Data publicării:
sondă petrolieră
Sondă petrolieră. Foto: Gulliver/Getty Images

Grupul OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei, a decis luni o reducere modestă a producţiei de petrol, în ideea de a susţine preţurile afectate de îngrijorările referitoare la o recesiune, transmite AFP.

Reuniţi la Viena, reprezentanţii celor 13 state membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi ai celor 10 state aliate, reuniţi sub umbrela OPEC+, au convenit ca, începând din luna octombrie, "să revină la cotele de producţie din luna august" ceea ce înseamnă o reducere a producţiei cu 100.000 de barili pe zi comparativ cu producţia din luna septembrie, se arată într-un comunicat de presă publicat la finalul reuniunii, notează Agerpres.

Decizia surprinzătoare a OPEC+, prima reducere a producţiei de petrol adoptată în ultimele 12 luni, inversează practic majorarea modestă a producţiei decisă la începutul lunii august ca răspuns la presiunile venite din partea preşedintelui SUA, Joe Biden.

Între timp însă cotaţia barilului de ţiţei Brent a scăzut până la aproximativ 93 de dolari barilul, de la 120 de dolari în luna iunie, pe fondul temerilor privind încetinirea economică şi o posibilă recesiune în Occident.

Grupul marilor producători de petrol, care s-a reunit luni în videoconferinţă, a lăsat deschisă poarta pentru o nouă reuniune care ar putea fi organizată oricând dacă va fi nevoie pentru a "răspunde la evoluţiile de pe piaţă". Următoarea reuniune ministerială a OPEC+ este programată pentru data de 5 octombrie.

Citește și: Miniştrii de finanţe din țările G7, de acord să plafoneze preţul petrolului din Rusia

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Anunțul care schimbă totul pentru pensionari. Liber la creșterea pensiilor din 1 ianuarie 2027. Cu ce procent?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...