Noile măsuri economice de la 1 ianuarie. Cresc salariul minim, pensiile şi alocaţiile, dar electricitatea şi carburanţii se scumpesc

Data actualizării: Data publicării:
Cash
Foto: Getty Images

Anul viitor aduce românilor o creştere a salariului minim, a punctului de pensie şi a alocaţiilor pentru copii, însă electricitatea în regim de serviciu universal şi carburanţii se scumpesc începând cu 1 ianuarie 2022.

Astfel, salariul minim în 2022 va fi 2.550 lei brut, reprezentând o creştere de 10,8% comparativ cu cel din 2021. Punctul de pensie va creşte cu 10%, la 1.586 lei, iar indemnizaţia socială minimă se majorează la 1.000 lei.

Citește și Pensionarii cu venituri mai mici de 1.429 de lei/lună vor beneficia de compensarea cu 90% a prețului medicamentelor

Citește și Angajații din educație spun că vor primi în plus doar 65 de lei. Ei iau în calcul greva și amânarea încheierii situației pe semestrul I

De asemenea, se majorează la 243 de lei alocaţia de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, dar şi pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Tot începând cu 1 ianuarie 2022, creşte la 600 de lei şi alocaţia pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

Nivelul accizelor va creşte uşor anul viitor, fiind indexat cu inflaţia, pentru aproape toate categoriile de produse, singura excepţie fiind ţigaretele, unde nivelul accizelor rămâne la 563,97 lei pentru 1.000 de bucăţi.

Prin urmare, potrivit cifrelor publicate de Ministerul Finanţelor, la benzina cu plumb accizele urcă la 2.226,24 lei/1.000 litri, de la 2.149,09 lei/1.000 litri în acest an, la benzina fără plumb la 1.892,72 lei/1.000 litri, de la 1.827,13 lei în prezent, iar la motorină accizele aplicabile anul viitor vor fi de 1.734,66 lei/1.000 de litri faţă de 1.674,55 lei/1.000 litri în acest an. Acest lucru va duce la o creştere de circa 7 bani pe litru a preţului carburanţilor la pompă, conform Agerpres.

Acciza la bere creşte la 3,77 lei/hl/1 grad Plato, de la 3,64 lei, în timp ce la berea produsă de producătorii independenţi a căror producţie anuală nu depăşeşte 200.000 hl taxa a fost stabilită la 2,08 lei, în creştere de la 2,01 lei. La vinuri spumoase, acciza va fi de 54,14 lei pe hl de produs, faţă de 52,26 lei, iar la alcoolul etilic produs de micile distilerii - 1.889,44 lei, de la 1.823,96 lei.

În ceea ce priveşte gazul natural utilizat drept combustibil pentru motor, acciza va creşte la 14,08 lei/GJ, de la 13,59 lei, la electricitate utilizată în scop comercial noile accize aplicabile de anul viitor vor fi de 2,71 lei//MWh faţă de 2,61 lei în prezent, iar la electricitate utilizată în scop necomercial de 5,42 lei/MWh, faţă de 5,23 lei/MWh.

Citește și Cum să beneficiezi de reducere la tariful gazelor. Sfaturi pentru a avea un consum mai mic

De asemenea, scumpiri vor fi şi pentru electricitatea consumată în regim de serviciu universal, adică pentru cei aproximativ 3,7 milioane de consumatori care nu au încheiat încă un contract pe piaţa liberă. Potrivit deciziilor ANRE, tarifele cresc cu 50-90%, în funcţie de furnizor. Vestea bună este că utilizatorii nu vor plăti efectiv aceste preţuri în perioada iernii, întrucât facturile sunt plafonate şi compensate din bugetul de stat până la 31 martie 2022. Vestea proastă este însă că aceste tarife sunt valabile până la mijlocul anului viitor şi nu există deocamdată vreo decizie privind eventuala prelungire a măsurilor de sprijin.

În schimb, tarifele la telefonie fixă şi mobilă vor scădea cu 22% de la 1 ianuarie 2022, ca urmare a unui regulament al Comisiei Europene. Astfel, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,55 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile în propriile reţele, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,07 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe în propriile reţele.

Alte decizii care au fost luate de autorităţi şi se aplică de la 1 ianuarie includ plata CASS de către pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei; TVA pentru energie termică a fost redusă cu 5% până la 31 martie; TVA a fost stabilită la 5% pentru locuinţele mai ieftine de 140.000 de euro.

Tot începând cu 1 ianuarie, se vor acorda din nou vouchere de vacanţă, în valoare de 1.450 de lei. Tichetele cadou vor putea fi acordate de angajatori doar propriilor salariaţi, nu şi altor persoane fizice, ca până acum. Valoarea cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv tichetele-cadou, care pot fi acordate de angajatori de la 1 ianuarie se majorează de la 150 de lei la 300 lei.

De asemenea, de la 1 ianuarie 2022 începe perioada de aplicare a salariului minim de 24 de luni.

Nu în ultimul rând, programul IMM Invest şi subprogramul Agro IMM Invest au fost prelungite şi vor beneficia în 2022 de un plafon de zece miliarde de lei.

Citește și Eurostat: Gospodăriile din România au fost și în 2020 campioane în UE la procentul din cheltuieli alocate pentru mâncare

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate