Shell ar putea prelua rivalul BP, într-o tranzacție de 80 de miliarde de dolari. Reacția investitorilor

Data actualizării: Data publicării:
Shell Gas Station, Stuttgart, Germany - 20 Jun 2025
Benzinărie Shell în Stuttgart, Germania. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa: Profimedia Images
Din articol

Grupul anglo-olandez de petrol şi gaze Shell se află în faze incipiente de discuţii pentru achiziţionarea rivalului său britanic BP, într-0 tranzacție de peste 80 de miliarde de dolari, potrivit unui articol publicat miercuri de The Wall Street Journal (WSJ), care citează surse apropiate negocierilor. Shell afirmă însă că „nu au loc discuții” după articolul apărut în presa americană.

Potrivit publicaţiei americane, reprezentanţi ai ambelor companii sunt implicaţi în discuţii active, iar BP analizează cu atenţie propunerea. Deocamdată, nu au fost dezvăluite detalii privind termenii unei eventuale tranzacţii, iar o fuziune nu este deloc sigură în acest stadiu, arată WSJ.

O astfel de mişcare ar reprezenta o consolidare majoră în sectorul energetic european şi global, într-un moment în care industria se confruntă cu tranziţia energetică, presiuni geopolitice şi volatilitate pe piaţa petrolului şi gazelor.

Acţiunile BP erau în creştere cu aproximativ 7% la ora transmiterii ştirii. Gigantul petrolier britanic este evaluat în prezent la aproape 85 de miliarde de dolari.

Reacția Shell

Shell a declarat miercuri că „nu au loc discuții”, după ce articolul din Wall Street Journal a citat surse anonime care spuneau că acest concern se află în discuții preliminare pentru preluarea rivalului BP.

„Acestea sunt speculații de piață”, a declarat un purtător de cuvânt al Shell. „Așa cum am mai spus de mai multe ori, suntem foarte concentrați pe creșterea valorii Shell prin continuarea concentrării noastre asupra performanței, disciplinei și simplificării”.

Citește și Shell va explora gaze și petrol în Marea Neagră pentru Bulgaria, care vrea să-și reducă dependența de Rusia

Separat, surse apropiate discuţiilor au declarat pentru Brian Sullivan de la CNBC că este puţin probabil ca Shell să cumpere întreaga companie BP. Mai degrabă, este posibil ca diferite părţi ale BP să fie achiziţionate de mai multe companii, dacă tranzacţia se va concretiza.

BP se află sub presiunea investitorilor, întrucât performanţa sa a fost sub cea a Shell şi a marilor companii petroliere americane.

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”