Investiții în funcție de interese la Hidroelectrica

Data actualizării: Data publicării:
hidroelectrica hidrocentrala captura

Demnitarii fac presiuni asupra companiilor de stat pentru finanţarea unor investiţii păguboase. O recunoaşte unul dintre liderii ALDE, partid aflat la guvernare. Miza este uriaşă: Două miliarde de euro care s-ar putea duce pe apa sâmbetei!

După cinci ani petrecuţi în insolvenţă, compania de stat Hidroelectrica este vânată de interesele guvernanţilor, recunoaşte Remus Borza, fostul administrator al companiei, care este acum deputat din partea ALDE.

Remus Borza, deputat ALDE: Văd că există o presiune pe directorat şi sunt înalţi funcţionari sau demnitari ai statului care dau din călcâi ca Hidroelectrica să reia finanţarea pe acele investiţii istorice pornite din anii 80. Să băgăm vreo 2 miliaerde de euro pe mai puţin de 150 de MW. Poţi să faci nişte centrale de amorul artei ca să raportezi cu mândrie patriotică că ai dat de mâncare la nişte firme prietene, doar că investiţiile pe astfel de obiective nu o să le recuperezi niciodată.

Câteva centrale de acest fel, cu puteri instalate mai mici de 50 de Megawatti fiecare, dar care au înghiţit sute de milioane de euro, vor fi inaugurate anul acesta, şi în primul trimestru al anului viitor, spune Remus Borza. Exemplele ar fi hidrocentralele Bretea, Dumitra sau Bumbeşti. Între timp, hidrocentralele mari aşteaptă banii pentru investiţiile vitale.

Remus Borza, fost administrator Hidroelectrica: Durata optimă de viaţă a unui agregat hidro este de 25 de ani. Iată, în cazul Stejarul şi Vidraru vorbim de peste 50 de ani. Pot să crape în orice moment.

Situaţia este îngreunată şi de căpuşarea companiei cu o schemă de personal ineficientă, spune directorul Hidroelectrica. Doar unul din trei oameni munceşte la întreţinerea echipamentelor.

Ovidiu Agliceru, director general Hidroelectrica: În instalaţiile noastre zi de zi se regăsesc 534 de oameni, iar restul de aproape 1000 de salariaţi nu prestează manoperă directă. Probabil unii nu fac nimic!

Pentru 2017 sunt în plan aproape 4000 de lucrări de reparaţii pe care trebuie să le execute compania Hidroserv, cu un buget de 150 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Cine se va ocupa de 4.600.000 pensii în guvernul Tomac? Va indexa pensiile viitorul ministru al muncii?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...