O dronă a explodat în raionul Orhei, din Republica Moldova. Primele informații indică faptul că ar putea fi de proveniență ucraineană

Data actualizării: Data publicării:
Dronă explodată la Orhei. Foto captură video
Dronă explodată la Orhei. Foto: captură video

Un aparat de zbor fără pilot, „posibil o dronă”, a explodat în noaptea de 7 spre 8 iunie în extravilanul satului Lopatna, raionul Orhei. Potrivit Poliției, nicio persoană nu a fost rănită, iar autoritățile continuă cercetările „pentru a stabili toate circumstanțele”, relatează Ziarul de Gardă.

Poliția din Orhei a fost sesizată în jurul miezului nopții de un locuitor al satului Lopatna, care a anunțat că a observat un aparat de zbor necunoscut în afara localității, acesta explodând ulterior.

La fața locului s-au deplasat serviciile specializate și echipele de intervenție. „Zona a fost izolată, securizată și monitorizată conform procedurilor”, a menționat Poliția. De asemenea, au intervenit specialiști ai Secției tehnico-explozive și reprezentanți ai Direcției Situații Excepționale Orhei, care „au evaluat riscurile și au efectuat cercetările necesare”.

În urma verificărilor preliminare, oamenii legii au stabilit că nu au fost înregistrate victime.

În dimineața zilei de 8 iunie, cercetările de specialitate au fost reluate. Instituțiile responsabile spun că continuă documentarea cazului și colaborează cu structurile naționale competente „pentru a stabili toate circumstanțele incidentului”.

De la declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, autoritățile de la Chișinău au raportat în mod repetat survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești. Mai multe aparate de zbor au căzut pe teritoriul țării, iar în unele cazuri autoritățile au constatat prezența materialelor explozive.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că țara sa trebuie să-și consolideze sistemul anti-drone și sistemul de bruiaj pentru a putea combate dronele rusești care încalcă spațiul aerian național.

Ministerul Afacerilor Externe a condamnat incidentul produs în apropierea localității Lopatna din raionul Orhei.

„Survolarea neautorizată a oricărui obiect de zbor în spațiul aerian al Republicii Moldova sau căderea acestuia pe teritoriul național constituie o amenințare la adresa securității naționale și reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului”, se arată în declarația Ministerului Afacerilor Externe.

Reprezentanții instituției au declarat că incidentul „evidențiază, încă o dată, riscurile și consecințele pe care războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei le generează pentru securitatea regională și pentru statele din vecinătate”.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că Republica Moldova va continua să își consolideze capacitățile de apărare și reziliență.

„În fața acestor provocări, Republica Moldova va continua să își consolideze capacitățile de apărare și reziliență, investind în pace, securitate și protecția cetățenilor săi, pentru a garanta siguranța țării și a populației sale”, a transmis instituția.

Potrivit instituției, primele informații indică faptul că aparatul ar putea fi de proveniență ucraineană.

Reprezentanții Ministerului subliniază că se află în discuții continue cu autoritățile din Ucraina pentru clarificarea circumstanțelor incidentului. Potrivit instituției, din primele date disponibile, cel mai probabil, drona care a explodat la Orhei este de proveniență ucraineană. Potrivit Ministerului, acest caz evidențiază riscurile generate de războiul din Ucraina pentru securitatea regională și pentru statele din vecinătate.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea care va apărea pe cupoanele de pensie. Ce ar urma să se întâmple cu facilitățile de transport ale...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”