Leul își continuă devalorizarea. Cel mai slab curs din istorie

Data publicării:
curs euro leu bani lei bancnote_shutterstock_783456736

Leul a continuat să scadă și joi, valoarea acestuia coborând cu 0,09% față de euro. Miercuri euro s-a apreciat față de leu cu mai mult, respectiv 0,11%.

Moneda europeană s-a situat la închiderea ședinței BNR la 4,6764 lei, în condițiile în care miercuri a încheiat ziua cu 4,6722 lei. Leul s-a întârit față de dolar recăpătând joi 0,56% din valoarea monedei americane. BNR a cotat dolarul SUA la 4.0573 lei. Cotația față de euro este cea mai proastă cotație a leului din istorie.

Recordul negativ va aduce un val de scumpiri pentru toate produsele aduse din Uniunea europeană, dar şi pentru ratele şi chiriile plătite în euro. Inflația va crește, importurile devenind mai scumpe, însă vor fi încurajate exporturile.

Consilierul de strategie al BNR susţine totuşi că deprecierea monedei naţionale nu este atât de gravă. Adrian Vasilescu, consilier strategie: „Cursul a fost mai mare cu jumătate de ban. Daca luăm luna decembrie a anul trecut, o să vedem că a fost o situație în care leul s-a depreciat cu un ban și 40 de părți de ban. Au fost situații în care s-a depreciat cu 75 de părți de ban. Asta e o situație dramatică?”.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
Reacția unui deputat PSD când a fost întrebat cum își permite o mașină de 120.000 de euro din salariul de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiii lui Britney Spears au surprins pe toată lumea! Sean și Jayden au debutat ca modele la Paris Fashion Week
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie...
Newsweek
Când vom avea o nouă formulă de calcul pentru pensii mai mari? Ministerul muncii, răspuns dezamăgitor
Digi FM
La un an de la moartea lui Mihai Leu, soția sa a transmis un mesaj sfâșietor: „Despărțirea există doar pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Hugh Jackman, dezvăluiri despre cel mai greu rol al carierei. A avut echipament de 90 kg: "Nimic nu m-a...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...