În România s-a construit, în medie, un kilometru de autostradă pe lună

Data publicării:
autostrada transilvania 4675438-Mediafax Foto-Mircea Rosca

Peste nici o lună ar trebui să se toarne prima placă de asfalt pe şantierul Comarnic-Braşov. Sunt însă slabe şanse să se întâmple asta, pentru că nici măcar nu a fost semnat contractul cu firmele de construcţie.

Prima autostradă cu plată din România ar trebui să fie gata în 2017. Va avea 60 de kilometri şi va costa 1 miliard opt sute de milioane de euro.

Ne mutăm la vest de Braşov pentru un alt proiect, bucata de autostradă Sebeş-Turda, şi găsim altă dezamăgire. Constructori selectaţi în timp record, 50 de zile, nu s-au apucat nici acum de lucru, deşi contractul este bănos. Un kilometru costă 6 milioane de euro.

Tot anul acesta ar trebui să fie gata o porţiune de aproape 9 kilometri, între Gilău şi Nădăşelu, în judeţul Cluj. Lucrările la Autostrada Transilvania care ar trebui să lege Braşovul de Cluj-Napoca şi să continue apoi până la graniţa cu Ungaria, au început în 2006. Din cei 415 kilometri s-au construit în şapte ani doar 55 de kilometri, între Gilău şi Câmpia Turzii.

Tot anul acesta sunt programate să înceapă lucrările la autostrada Craiova-Piteşti. Contractul ar fi trebuit semnat luna aceasta, dar termenul a fost prelungit până în mai. Aşadar, din cinci şantiere, pe niciunul nu va începe lucrul mai devreme de vara aceasta. Ultima lucrare ar trebui să se încheie în 2020.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să...
Newsweek
Transferul dosarului de pensie. Cât durează și cine îți plătește pensia în cele trei luni de așteptare?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...