Încă o „e-România”. Prima platformă a înghițit deja 12 milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
Portal e-Romania

După ce a plătit 12 milioane de euro pe portalul e-România, Ministerul Comunicațiilor vrea o „propunere de politică publică în domeniul e-guvernării - Document e-România”. Cerința a fost inclusă, potrivit Hotnews, în fișa de date a unui contract scos la licitație recent de ministerul condus de Augustin Jianu.

Portal e-Romania

Valoarea contractului scos acum la licitație este de 11,17 milioane lei, adică aproximativ 2,5 milioane de euro. Contractul ar trebui îndeplinit în 26 de luni de la data atribuirii și presupune, generic, „servicii de consultanță, studii, analize, evaluări și formare în domeniul e-guvernare pentru implementarea proiectului «Stabilirea cadrului de dezvoltare a instrumentelor de e-guvernare»”.

În lunga listă de servicii pe care ar trebui să le presteze firma câștigătoare găsim „elaborarea unei propuneri de politică publică în domeniul e-guvernării - Document e-România”, dar și „elaborarea unui manual de proceduri pentru tratarea unitară a evenimentelor de viață” și „elaborarea unui ghid de asistență on the job pentru sesiuni de asistență on the job”.

Interesant este că achiziția pe care vrea să o facă acum Ministerul Comunicațiilor vine în contextul în care, anul trecut, Curtea de Conturi arăta că instituția deține 132 de proiecte și studii, în valoare de peste 107,6 milioane lei, care nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost realizate.

Pentru portalul e-România, statul român a plătit, pe parcursul a mai multor ani, circa 12 milioane de euro, către firma Omnilogic. Plățile au fost făcute în baza unui contract semnat în anul 2010, pe când Ministerul Comunicațiilor era condus de Gabriel Sandu (PDL). Pe 24 decembrie 2016 s-au încheiat cei trei ani în care ministerul a beneficiat, cu titlu gratuit, din partea firmei care a realizat portalul, de asistență, mentenanță și garanție extinsă asupra softului și echipamentelor din cadrul platformei.

La solicitarea Hotnews, Ministerul Comunicațiilor arăta, în 2016, că funcționarea portalului a costat circa 161.000 de lei în anul 2015. Aceasta în condițiile în care informațiile prezentate pe site sunt puține și vechi.

De exemplu, în acest moment, ultimele două materiale sunt datate iulie, respectiv aprilie 2016, după care urmează un text datat 27 noiembrie 2013.

„Actualizarea informațiilor de pe portal trebuie făcută de către autoritățile publice locale și centrale, prin persoanele desemnate și inrolate în sistem cu acest scop”, explica Ministerul, anul trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Ce pensie trebuie să ai ca să pui și bani deoparte? Mâncarea costă 1.000 lei lunar. Facturile: 550, haine: 200
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...