Analiză România a intrat în recesiune tehnică. Adrian Codirlașu: „Economia nu merge bine. Va fi greu de ieșit din această situație”

Andreea Dobra Data publicării:
Coronavirus Illustrations
Sursa foto: Profimedia

Economia României a intrat tehnic în recesiune, după două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut (PIB), iar perspectivele rămân dificile, avertizează Adrian Codirlașu, președintele Asociației CFA România. „Economia nu merge bine. Nu va merge bine anul acesta, poate nici anii următori. Va fi greu de ieșit din această situație”, a declarat acesta pentru Digi24.ro, în contextul noilor date publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

Conform datelor INS, PIB-ul în trimestrul IV din 2025 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,9% față de trimestrul III.

În trimestrul anterior, economia scăzuse deja cu 0,2% față de trimestrul II, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condițiile definiției unei recesiuni tehnice.

„Vedem trimestrul patru versus trimestrul trei, scăderea e considerabilă, de 1,9%. Este partea îngrijorătoare. Practic, acum îndeplinim tehnic condițiile definiției de recesiune, deși suntem la limită”, a explicat Codirlașu.

Pe ansamblul anului 2025, economia a rămas totuși pe creștere, cu aproximativ 0,6%, ceea ce arată că recesiunea tehnică nu înseamnă automat o scădere economică anuală.

Ce este recesiunea tehnică

Recesiunea tehnică reprezintă o definiție statistică utilizată în economie și apare atunci când PIB-ul unei țări scade timp de două trimestre consecutive.

Nu presupune automat o criză economică severă, ci indică o perioadă de încetinire sau contracție economică.

Economiștii subliniază că economiile nu cresc constant, ci evoluează în cicluri, alternând perioade de expansiune cu perioade de stagnare sau scădere.

În multe cazuri, recesiunile tehnice sunt limitate ca amploare și pot fi urmate de reveniri relativ rapide, în funcție de politicile economice și de contextul internațional.

Diferența față de o recesiune economică profundă este dată de amploarea și durata scăderii: în cazul unei recesiuni severe apar, de regulă, creșteri puternice ale șomajului, scăderi accentuate ale investițiilor și dificultăți extinse în economie.

În prezent, indicatorii nu arată o astfel de situație în România.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Omul de afaceri Dan Ostahie avertizează că România riscă o recesiune tehnică: „Când se intră în criză, nu simțim”

Consumul, principalul motor care a încetinit economia

 Președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu, spune că principalul factor care a dus la contracția economică este reducerea consumului, după ani în care acesta a susținut creșterea economică.

„Am avut inflație de aproximativ 10%, iar creșterile salariale au fost de doar 5%. Puterea de cumpărare a scăzut semnificativ și n-avea cum să nu se vadă în consum”, a explicat acesta.

În aceste condiții, consumul nu va mai contribui semnificativ la creșterea economică în perioada următoare.

O eventuală revenire ar putea veni din investiții și din fondurile europene, însă doar în măsura în care vor fi implementate reformele necesare pentru accesarea acestora.

Codirlașu susține că actuala situație economică este legată de un deficit bugetar ridicat, corectat prin majorări de taxe și inflație, măsuri care au redus puterea de cumpărare și au afectat economia privată.

„Reducerea deficitului ar trebui făcută prin reducerea cheltuielilor publice, nu prin creșterea taxelor. Nu ai cum să pornești economia luând bani din economia privată”, a afirmat acesta.

De asemenea, avertizează el, că România riscă o perioadă de stagflație, caracterizată prin stagnare economică și inflație ridicată, o combinație dificil de gestionat deoarece instrumentele clasice, precum dobânzile, pot accentua fie inflația, fie recesiunea.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Prima reacție a lui Ilie Bolojan, după ce România a intrat în recesiune tehnică: „Face parte din costul anticipat”

„Este o perioadă de ajustare”

Premierul Ilie Bolojan a declarat că recesiunea tehnică face parte din „costul anticipat și inevitabil” al trecerii de la un model economic bazat pe consum și deficit către unul bazat pe investiții și productivitate, subliniind că România nu traversează o criză, ci o perioadă de corecție.

La rândul său, consilierul Victor Giosan a explicat pentru Digi24 că recesiunile tehnice sunt fenomene normale în ciclurile economice, mai ales după perioade lungi de creștere accelerată.

Totuși, economiștii atrag atenția că evoluția economiei în următorii ani va depinde în mare măsură de politicile fiscale, de capacitatea autorităților de a reduce dezechilibrele bugetare și de a susține investițiile, în condițiile în care perspectivele de creștere pentru 2026 rămân moderate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi să faci stânga în sensul giratoriu de pe banda din dreapta? Detaliul din Codul Rutier care te scapă de...
Digi FM
Kylie Minogue are 57 de ani, dar nu pare că a trecut de 30. Tonică, șic și misterioasă, la Paris
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Giulia Anghelescu, sinceră despre intervențiile estetice: „Multă lume mă întreabă ce mi-am făcut la față”
Film Now
Margot Robbie și-a schimbat complet look-ul. Actrița este de nerecunoscut cu un bob scurt și breton
Adevarul
Misterele unuia dintre cele mai controversate evenimente ale secolului XX. Moartea lui Kennedy, încă o...
Newsweek
900.000 pensionari rămân fără 600 lei la pensie. Alți 1.350.000 pensionari pierd 200 lei. Cum s-a luat decizia
Digi FM
„Nu înțelegem ce s-a întâmplat”. Tragedie fără margini într-o familie, după ce o mamă și-a ucis copiii și s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă mănânci sardine la conservă în mod regulat. Iată ce spun nutriționiștii
Digi Animal World
Un semn rău? Doi misterioşi „peşti ai apocalipsei”, descoperiţi de turişti pe o plajă din Mexic
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Dakota Johnson pozează aproape fără haine într-o nouă campanie de modă pentru primăvara lui 2026