Sfârșitul bancnotei de 500 de euro. Aproape toate băncile au încetat să o mai emită

Data publicării:
South Korea Euro Currency Changeover
FOTO: Gulliver/ Getty Images

17 din cele 19 bănci centrale din zona euro au încetat să mai emită, începând de duminică, bancnote de 500 de euro de teamă că acestea ar putea fi folosite de evazionişti, criminali şi chiar terorişti, informează AFP, citat de Agerpres. 

euro bancnota bani 500 GettyImages-689578-1
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Băncile centrale din Germania şi Austria vor continua să tipărească bancnote de 500 de euro până la data de 26 aprilie, "pentru a asigura o tranziţie lină precum şi din motive logistice".

Banca Centrală Europeană a anunţat în luna mai 2016 că va înceta să mai emită noi bancnote de 500 de euro, la acea dată estimând că acest lucru ar urma să se întâmple la finele anului 2018, din cauza "îngrijorărilor că aceste bancnote ar putea facilita activităţile ilicite". Bancnotele aflate în circulaţie rămân legale şi pot fi utilizate pentru a face plăţi.

Bancnota de 500 de euro este numită popular "bin Laden", o aluzie la fostul şef al grupării teroriste al-Qaida, deoarece permite grupărilor infracţionale să transporte sume mari într-un spaţiu compact. Sub această formă, o sumă de un milion de euro are o greutate de 2,2 kilograme şi poate fi ascunsă într-un rucsac de laptop. Aceeaşi sumă în bancnote de 100 de dolari are o greutate de aproape şase ori mai mare şi necesită un mijloc de transport mult mai vizibil.

Însă dacă în alte ţări reacţia la dispariţia bancnotei de 500 de euro a fost mult mai modestă, în Germania a generat critici răspândite de teamă că ar putea prefigura dispariţia banilor fizici şi o supraveghere generalizată a tranzacţiilor financiare. Guvernatorul Bundesbank, Jens Weidmann, a denunţat decizia BCE din 2016 apreciind că aceasta va avea un impact limitat în combaterea activităţilor criminale dar ar putea afecta încrederea în euro.

"Prefer să utilizez numerarul pentru plăţile mari. Asta nu înseamnă că sunt implicat în ceva dubios", spune Rolf, un tehnician medical în vârstă de 61 de ani din Marburg, vestul Germaniei, care a cumpărat chiar şi un automobil second hand utilizând bancnote de 500 de euro.

Potrivit unui studiu al Bundesbank realizat în 2017, peste 60% dintre germani au avut în mâini, cel puţin odată, o bancnotă de 500 de euro, deseori drept cadou, mijloc de economisire sau plăţi mari. În zona euro, doar 30% dintre persoanele intervievate de BCE în 2015 şi 2016 au utilizat o bancnotă de 200 sau de 500 de euro în anul precedent.

Iar preferinţa germanilor pentru banii gheaţă nu pare să se modifice prea curând. Sondajul Bundesbank arată că 88% dintre respondenţi vor să plătească cu cash şi în viitor.

Potrivit estimărilor BCE, în prezent sunt aproximativ 52 de milioane de bancnote de 500 de euro în circulaţie, ceea ce reprezintă 20% din valoarea totală a bancnotelor euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
„Trebuia să vadă dacă e OK ursul?” Reacții virale după ce un șofer a filmat momentul în care lovește un urs...
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Ce mănâncă o femeie de 101 ani ca să trăiască atât de mult: „Îmi permit și un gin tonic”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...