Aceiaşi şoferi, tarife diferite pentru RCA

Data publicării:
trafic masini

Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis să scoată criteriul zonei din calculul tarifului. Rezultatul? Vor fi şoferi de autoturisme care vor plăti mai mult decât acum, iar alţii mai puţin, spun brokerii. Asta, deşi ordonanţa aprobată de Guvern prin care se introduce un tarif maximal a avut ca scop ieftinirea asigurării obligatorii şi în niciun caz scumpirea ei. În România sunt 6,6 milioane de autovehicule, din care 5 milioane sunt maşini mici.

610 lei. Acesta este preţul cel mai mare, propus de ASF, la care asiguratorii vor putea vinde timp de 6 luni o poliţă RCA către un şofer cu vârsta între 31 şi 40 de ani care conduce un Logan.

Pentru şoferii din Bucureşti, dar şi din judeţe ca Brăila, Constanţa, Galaţi, Dolj, Braşov şi Iaşi, este o veste bună. Ei vor fi avantajaţi, pentru că în prezent asiguratorii le vând poliţe RCA cu preţuri care pornesc de la 700 de lei în sus.

Vor fi, însă, şi şoferi dezavantajaţi, precum cei din judeţe ca Alba, Mehedinţi, Maramureş, Vâlcea, Covasna, Suceava şi Caraş-Severin. Acum, ei plătesc între 330 şi 443 de lei pentru o poliţă RCA pe un an.

Viorel Vasile, broker: „Discutăm de o inechitate. Cel care nu are daune plăteşte şi suportă o parte din tariful celui care are daune”.

Acest lucru se întâmplă deoarece ASF a exclus din calcul criteriul zonei.

Florin Golovatic, şeful Direcţiei Supraveghere şi Control, ASF: „Aceste tarife maximale sunt cu 10-15% plus-minus media pieţei în şi pentru anumite categorii”.

Şoferii care vor avea de plătit mai mult sunt nemulţumiţi.

Şofer din Baia Mare: „Ultima dată am plătit 333 de ron, pe 6 luni”.

După perioada de îngheţare a tarifelor, poliţele s-ar putea scumpi, spun specialiştii.

Bogdan Andriescu, preşedintele UNSICAR: „După şase luni, o să avem o creştere, adică o să fim cu tarife mai mari decât suntem acum, pentru că vor trebui recuperate pierderile din aceste şase luni”.

Viorel Vasile, broker: „Asigurătorii vor reveni la acele tarife de 20.000, pentru că nu există nicio metodă să-l obligi pe un investitor privat să fixeze tariful”.

Pentru a putea fi aplicate, tarifele maximale la RCA propuse de ASF, trebuie avizul Consiliului Concurenţei, iar apoi să fie aprobate de Guvern. În România sunt peste 5 milioane de autoturisme.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...