Ministerul promite iar: 150 km de autostradă gata în 2017

Data actualizării: Data publicării:
ministru-transporturilor_petru-buse(2)_20112016net

Ministerul Transporturilor face din nou promisiuni. Anul viitor vom avea în plus, nici mai mult nici mai puțin, 150 de kilometri de autostradă. Un spor de 25% față de actuala rețea.

ministru-transporturilor_petru-buse(2)_20112016net

Sursa foto: bzb.ro

O bună parte din cei 150 de kilometri de autostradă promiși n-au însă autorizații de construire. Mai mult, progresele din 2016 au fost modeste. Doar câteva procente la stadiul fizic al lucrărilor.

Lungimea rețelei rutiere de autostrăzi a României ar urma să se mărească anul viitor cu 150 de kilometri de autostradă, ”de zece ori mai mult decât în acest an”, a spus la finele săptămânii trecute la Brașov – oraș ocolit până acum de toate proiectele de autostrăzi, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe.

În 2017 vor fi construiţi 150 de kilometri de autostradă, ”de zece ori mai mulţi” decât în acest an. Este vroba despre porţiunile Lugoj-Deva, Sebeş-Turda, Suplacu de Barcău-Borş, a spus ministrul brașovenilor.

”Vorbim tot de porţiunea Lugoj-Deva, dar şi de Sebeş-Turda, plus Suplacu de Barcău-Borş chiar porţiunea unde s-a reziliat contractul cu Bechtel. Cei 26 de kilometri, dacă demarăm acum licitaţia, când începem sezonul, în martie, ar putea fi terminaţi în şase luni”, spune Bușe.

Sunt însă realiste planurile ministrului? Să luăm în ordine aceste loturi.

Primul lot dinspre graniță de pe autostrada A1 anume lotul 2 Lugoj Deva are de o bună perioadă de timp probleme cu soluțiile ecologice menite să protejeze populația de urși din zonă.

De luni bune se tot discută de licitația pentru construirea ecoductelor necesare. Nu se întâmplă mai nimic. Potrivit situației Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), lotul 2 nu are mai nimic din ce îi trebuie pentru a fi făcute lucrările. Lipsesc autorizația de construire pe secțiuni suplimentare, autorizația de mediu (ce nu poate fi acordată fără un proiect tehnic care să înglobeze cerinețele de mediu), nu sunt făcute exproprieri pe o bună parte din terenurile necesare. Problemele continuă. Constructorul lotului, nimeni altul decât firma Salini Impregilo, ce a construit și ”autostrada scufundată”, are un contract semnat pe un preț fix, fără aceste suplimentări.

Lotul 2 nu a progresat mult în 2016. În anul curent lucrarea a înregistrat un progres de 15%, respectiv de la 37% la 52%.

O situația similară, adică lipsa avizelor de construcții sau a acordului de mediu pentru porțiuni ale autostrăzii o are și al treilea lot, lung de 21 de kilometri. Avantajul CNAIR în acest caz este acela că stadiul lucrărilor este mai avansat, respectiv 70,15%, față de 37,83% la începutul acestui an.

Critică este si situația celui de-al patrulea lot de autostradă. În un an întreg, acesta a avansat doar cu 4%. Stadiul fizic a crescut de la 44%, în ianuarie, la 48% în prezent. Este relevant faptul că problemele sunt cam aceleași cu cele de la începutul anului ceea ce arată că nimic nu s-a rezolvat între timp. Probleme sunt: relocarea liniilor de înaltă tensiune ale Transelectrica (existente și acum un an), lipsa acordului de mediu din cauza liliecilor găsiți într-o peșteră, versantul învecinat autostrăzii care a luat-o la vale din cauza lucrărilor la o carieră.

Mutându-ne mai la est, există alte patru loturi de autostradă, situate între Sebeș și Turda, pe care Ministerul Transporturilor le vrea date în folosință tot anul viitor. Pe primul lot, lung de 17 kilometri, există autorizație de construire pe 14 kilometri. Pentru ceilalți trei kilometri trebuie încheiate activitățile de proiectare, obținut avizul de mediu. Ceea ce împiedică deschiderea segmentului anul viitor nu este atât parcurgerea etapelor administrative, cât stadiul incipient in care se găsesc lucrările. Într-un an acestea au avansat de la 11,55 %, la începutul anului, la 16,2% în prezent.

Pentru lotul 2 există autorizație de construire pentru 18 din cei 24 de kilometri ai autostrăzii. La fel însă ca în cazul primului lot, lucrările sunt în stadiu incipient. Au fost aduse la 13%, față de 7,2% la începutul anului.

Singurele loturi cu șanse de deschidere anul viitor sunt al treilea și al patrulea. Acestea se găsesc în un stadiul fizic de 63,85% și, respectiv, 60,26%, progresele în 2016 fiind acceptabile (44% și, respectiv 42%) stadii fizice la începutul anului).

Cât privește a treia porțiune de autostradă care ministrul Sorin Bușe o promite deschisă anul viitor, anume Suplacu de Barcău – Borș (60 de kilometri), șansele de deschidere a traficului sunt minime. Lucrările au fost părăsite de Bechtel acum patru ani, sunt degradate și trebuie reevaluate, reproiectate, este necesară o nouă licitație, după ce firma spaniolă Corsan Isolux a reziliat contractul.

Lungimea autostrăzilor deschise anul viitor s-ar putea cifra la cel mult 100 de kilometri. Practic însă, absența nodurilor de circulație funcționale care să lege noile frânturi de autostradă la actuala rețea de drumuri naționale ar putea îngreuna substanțial accesul șoferilor pe porțiunile deschise și ar micșora utilitatea acestora.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”