Mai puțin zgomot de tren, în două zone din București. CFR montează panouri antifonice, într-un proiect de aproape 11 milioane de lei

Data actualizării: Data publicării:
tren in gara bucuresti
Foto: Inquam Photos / George Călin

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, joi, că începe montarea de panouri fonoabsorbante la podul Constanţa, pe linia de cale ferată Bucureşti Nord-Constanţa şi în zona Chitila, traversată de linia feroviară Bucureşti-Predeal. Aproape 11 milioane de lei de la bugetul de stat s-au alocat pentru 800 de metri de panouri cu înălţimi între doi şi patru metri.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii joi de CFR SA, citat de News.ro, „urmează să înceapă lucrările de execuţie în cadrul obiectivului de investiţii «Montare panouri fonoabsorbante pentru reducerea nivelului de zgomot în lungul liniilor CF – Linia 800 fir I şi II Bucureşti Nord – Constanţa între km 4+300 – km 4+600, Linia 300 fir I Bucureşti Nord – Predeal între km 10+550 – km 11+050 (Proiectare, Execuţie şi Studiu de Zgomot)»”.
 
În cadrul proiectului finanţat de la bugetul de stat se vor monta panouri fonoabsorbante în două zone ale reţelei feroviare. Una dintre acestea este zona podului Constanţa, pe linia ferată 800 Bucureşti Nord-Constanţa, pe o distanţă de 300 de metri, între kilometrul 4+300 şi kilometrul 4+600 de metri. 

A doua zonă unde vor fi montate panourile care reduc poluarea fonică este Chitila, pe Linia 300 Bucureşti Nord-Predeal, între kilometrul 10+550 şi km 11+050 metri, pe o distanţă de aproximativ 500 de metri.
 
„Scopul principal al acestei investiţii este reducerea nivelului de zgomot generat de circulaţia trenurilor în zonele locuite, prin instalarea unor panouri fonoabsorbante special concepute pentru diminuarea impactului fonic. Soluţiile tehnice implementate vor contribui la o reducere estimată a zgomotului cu aproximativ 10 dB(A) la nivelul receptorilor. Valoarea totală a investiţiei este de 10.813.530,00 lei cu TVA, conform contractului, iar panourile fonoabsorbante vor avea înălţimi variabile (2 m şi 4 m), pe o lungime totală de circa 1.000 metri, fiind instalate la distanţe optimizate faţă de calea ferată, cu respectarea normelor tehnice, de siguranţă şi urbanistice în vigoare”, precizează CFR.
 
Conform oficialilor companiei, lucrările de execuţie vor începe după finalizarea etapelor administrative şi emiterea ordinului de începere, estimându-se că montarea panourilor va dura aproximativ 5 luni, cu termen de finalizare prevăzut pentru începutul anului viitor.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...