Sari la conținut

Soarta industriei transporturilor rutiere din România, decisă joi la Strasbourg

Plenul Parlamentului European votează joi la Strasbourg rapoarte privind pachetul legislativ mobilitate, de maximă importanță pentru transportatorii rutieri români în UE.

Prevederile privesc in principal drepturile conducătorilor auto și cabotajul, fiind cu un impact major asupra costurilor suportate de patronii firmelor de transport.

 Cabotajul este definit ca operațiuni de transport ce au punctul de încărcare și descărcare a mărfurilor în afara țării de origine a firmei care face transportul. Spre exemplu, o firmă din România care încarcă marfă în Germania pentru a o transporta în Franța, după care încarcă în Franța pentru a merge în Italia, etc.


Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) urmărește cu îngrijorare ultimele evoluții privind pachetul mobilitate în cadrul  Parlamentului European (PE), potrivit unui comunicat de joi al Uniunii.

Plenul PE  votează joi rapoartele pe marginea celor mai importante elemente ale pachetului mobilitate, rapoarte intocmite la începutul lunii de către Comisia de Transport și Turism (TRAN) a PE. 

Rapoartele TRAN conțin concluzii privind aspecte importante ale transporturilor rutiere, cum ar fi excluderea transportului rutier internațional de la Directiva detașării, restricționarea cabotajului cu întoarcerea acasă a vehiculelor, derogarea pentru efectuarea odihnei săptămânale în cabină și perioada de referință de 3 săptămâni pentru întoarcerea acasă a șoferilor. Votul de joi va decide dacă PE susține concluziile TRAN privind aspectele de mai sus.

Care sunt aspectele sensibile

Principalele solicitări UNTRR privind votul de astăzi al eurodeputaților români pe marginea pachetulului mobilitate:

- Raportul TRAN propune excluderea transporturilor rutiere de la Directiva Detașării. Dacă s-ar aplica, această Directivă ar obliga patronii români să plătească șoferilor salariile minime din țara în care aceștia se află, crescând semnificativ costurile cu forța de muncă și, implicit, diminuând semnificativ rentabilitatea. Ca urmare UNTRR susține, in acest capitol, concluziile TRAN.

- Raportul TRAN referitor la revizuirea Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnã, respectiv:

  • Perioada de repaus săptămânal normal poate fi efectuată în cabina camionului, dar numai atunci când camionul se află într-o parcare sigură și securizată. Prevederea este deasemenea susținută de UNTRR.
  • Întoarcerea acasă la 3 săptămâni sau odihnă într-o altă locație aleasă de șofer. UNTRR propune modificări, in sensul măririi la 8 săptămâni pentru întoarcerea acasă a șoferilor, conform prevederilor Codului Muncii din România (60 de zile delegare) și ”având în vedere nevoile reale ale transportatorilor rutieri din România, țară periferică UE”.
  • Raportul TRAN referitor la Modificarea Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie și a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piața de transport rutier de marfă. UNTRR cere parlamentarilor români să respingă propunerea deoarece se limitează la 48 h de cabotaj per Stat Membru, perioadă urmată de o interdicție de 72 h  până la începerea altui cabotaj în acel Stat Membru. Patronii români spun că pachetul mobilitate ”trebuie să continue liberalizarea pieței transportului rutier de marfă și să nu introducă condiții mai restrictive decât prevederile actuale ale Regulamentului 1072/2009 cu privire la cabotaj”.
  • "Întoacerea acasă a vehiculelor", respectiv prevederea că începerea unei noi operațiuni de cabotaj va fi permisă numai după revenirea camionului în statul membru de înregistrare, este deasemenea neacceptabilă pentru UNTRR.
  • Criteriul propus de TRAN privind "frecvența de încărcare și descărcare a mărfurilor în țara de înmatriculare", pentru a evalua că firma de transport nu este "cutie poștală"este considerată, deasemenea, inacceptabilă pentru operatorii români de transport rutier internațional. Este o nouă măsură de a impune "întoarcerea acasă a vehiculelor", spun patronii români.

În privința disputelor ce vor fi joi tranșate la Strasbourg, adevărul pare a fi undeva la mijloc. Lobby-ul vestic la transportatorilor rutieri se folosește de obiectivele sociale ale Europei pentru a impune, deseori exagerat, condiții mai dure concurenței din estul continentului pentru a o elimina. De cealaltă parte și pe drept cuvânt patronii români ai firmelor de transport rutier sunt acuzați că în goană după profituri fac prea puțin pentru a oferi condiții de muncă civilizate unor conducători auto nevoiți deseori să petreacă și luni de zile în afara țării, fără minime condiții de igienă și confort zilnic.

Etichete: parlamentul european , tiruri , UNTRR , transporturi rutiere , cabotaj , directiva mobilitate , timpi odihna

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale