Balena care a rămas captivă două săptămâni într-un râu plin de crocodili a reușit să scape

Data publicării:
profimedia-0557612272
Sursa foto: "AFP PHOTO / NORTHERN TERRITORY GOVERNMENT / CAROL PALMER" - Profimedia Images

Balena cu cocoașă care a rămas captivă într-un râu plin de crocodili din Australia a reușit să ajungă în golful Van Diemen, informează CNN.

Totul a început în urmă cu două săptămâni, când trei balene au ajuns accidental în râul East Alligator din Parcul Național Kakadu. Ele au fost reperate o săptămână mai târziu, potrivit unui purtător de cuvânt al parcului. Două dintre balene au reușit să iasă din râu, însă una a rămas rătăcită în apele pline de crocodili.

Conducerea parcului era îngrijorată de soarta balenei, nu doar din cauza crocodililor, dar și pentru că exista posibilitatea ca balena să se lovească de vreun vas sau să avanseze mai departe în amonte.

Având în vedere dimensiunile sale (16 metri lungime), erau șanse mici ca balena să fie atacată de crocodili, însă aceste șanse creșteau dacă animalul ar fi eșuat în ape puțin adânci.

"După ce-am monitorizat balena în weekend, suntem bucuroși să anunțăm că a reușit să iasă din râul East Alligator și să ajungă în golful Van Diemen", a declarat Feach Moyle, manager al parcului Kakadu. Acesta a adăugat că balena nu este rănită.

Aceasta pare să fie prima dată când un grup de balene a ajuns în râu. După ce balenele au fost observate, autoritățile australiene au impus restricții pe o distanță de 20 de kilometri de la gura de vârsare a râului în amonte.

Cel mai probabil, balene s-au rătăcit în timpul migrației. În fiecare an, între aprilie și noiembrie, pe coasta de est a Australiei apar foarte multe balene. Animalele își petrec vara hrănindu-se, înainte să migreze către ape sub-tropicale pentru a se împerechea și a da naștere puilor.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea fabuloasă pe care o are Siegfried Mureșan. Cum a ajuns de la Bundestag și Bruxelles, la funcția de...
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorana de la A.S.I.A, despre iubirea după divorț: „Ne-am dat seama că e imposibil să mai respirăm unul fără...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
De ce pierdem turiști în fața Greciei și Turciei. „Concurentul unui hotel din România nu mai este hotelul de...
Newsweek
Se indexează pensiile militare și ale polițiștilor la 1 ianuarie? O veste bună, una proastă pentru pensionari
Digi FM
Gianina din "Las Fierbinți", în rolul vieții ei. Anca Dumitra e topită după fiul ei de doi ani: "Ești darul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Charlie Sheen, acord cu fosta soție după ce a fost acuzat că îi datorează peste 15 milioane de dolari. Câți...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...