Boris Johnson: Churchill ar fi izbucnit în urale când Zelenski a cerut muniție, nu o ocazie să plece din Kiev când a început războiul

Data publicării:
Boris Johnson alaturi de un ecran in care apare zelenski
Boris Johnson i-a conferit luiZelenski premiul Sir Winston Churchill. Foto: Profimedia Images

Boris Johnson i-a conferit, marţi, preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski premiul Sir Winston Churchill pentru performanţele sale de lider. Zelenski a participat prin videoconferinţă la ceremonia din Downing Street 10, la care Johnson a afirmat că Churchill "ar fi izbucnit în urale şi probabil ar fi şi lăcrimat" atunci când președintele Ucrainei "a cerut muniţie, nu o ocazie să plece de la Kiev când a început războiul".

Boris Johnson a mai spus că îşi poate imagina spiritul lui Sir Winston Churchil însoţindu-l pe Zelenski şi "făcându-şi loc cu bastonul" prin toate încercările, notează dpa, citată de Agerpres.

La rândul său, Zelenski a transmis că este extrem de onorat de premiul primit şi că "Ucraina nu a fost lăsată singură după 24 februarie, i-am avut alături pe cei care ne-au ajutat, care şi-au amintit în vremurile cele mai întunecate ce este onoare şi care nu s-au gândit să renunţe la luptă - despre tine e vorba, Boris. Premiul este şi al tău, iar aceasta este manifestarea rolului nostru de lideri ai ucrainenilor, ai britanicilor şi ai celor care nu îşi cedează libertatea niciunui tiran".

Preşedintele Ucrainei îl invocase pe Churchill în discursul său emoţionant către parlamentarii britanici, ocazie cu care promisese că va lupta împotriva invadatorilor ruşi în aer, pe mare şi în stradă.

Johnson a amintit apelul telefonic al lui Zelenski din 24 februarie, prin care a primit confirmarea că "a izbucnit nebunia", iar tancurile ruseşti "năvălesc peste graniţă". "În acel moment de criză supremă, ai avut de dat un test de conducător care a fost, în felul său, la fel de sever ca provocarea pentru Churchill din 1940. Sfidarea ta, demnitatea ta, starea ta de spirit bună în permanenţă au mişcat milioane de oameni, iar prin rezistenţa ta împotriva barbariei, ai devenit un simbol al eroismului poporului ucrainean", i-a mai spus el preşedintelui ucrainean.

Ambasadorul Ucrainei la Londra, Vadim Pristaiko, a primit cu aceeaşi ocazie un bust al lui Winston Churchill.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Mirabela Dauer, cea mai dureroasă confesiune despre fiul pe care nu l-a mai văzut de 24 de ani: "Mi-a distrus...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
Newsweek
Jurist despre CASS la pensie. Trebuie restituită. „E dublă impunere”. De ce pensia nu trebuie impozitată?
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Acum 5 ani anunța că e transgender, azi impresionează cu un corp sculptat. Elliot Page și-a afișat abdomenul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...