Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului

Data actualizării: Data publicării:
Cathay Pacific
Foto: Profimedia Images

Un avion al companiei Cathay Pacific, cu sediul în Hong Kong, a fost interceptat de două avioane de vânătoare maghiare ale NATO deasupra spațiului aerian românesc. Incidentul a avut loc pe 4 iulie. Acum, ancheta în acest caz arată că pilotul a selectat o frecvență radio greșită după ce a răspuns din greșeală la instrucțiunile controlului de trafic aerian destinate unei alte aeronave.

Zborul CX257 de la Hong Kong la Londra pe 4 iulie, „a pierdut comunicarea” cu controlorii de trafic aerian, a precizat Departamentul de Aviație Civilă din Hong Kong (CAD) într-un comunicat citat de Channel News Asia.

„Incidentul a implicat selectarea incorectă a frecvenței radio de către echipajul de zbor în cauză, ca urmare a unui răspuns greșit la instrucțiunile controlorilor de trafic aerian adresate unui alt zbor”, a precizat CAD.

Instituția a a adăugat că echipajul „nu și-a dat seama de pierderea comunicării”, iar echipamentul de comunicare al aeronavei „a funcționat normal”.

CAD își exprimase anterior „îngrijorarea serioasă” cu privire la acest incident, care a ieșit la iveală după ce ministrul apărării din Ungaria, Romulusz Ruszin-Szendi, a declarat că două avioane de vânătoare au fost trimise în misiune în cadrul serviciului de alertă al NATO.

Avioanele au fost mobilizate după ce „o aeronavă A350 înmatriculată în China, care efectua un zbor de la Hong Kong la Londra, nu a reușit să stabilească contactul cu controlul civil de trafic aerian din România în timp ce se afla încă în spațiul aerian românesc”, a scris ministrul pe Facebook în luna iulie.

În urma incidentului, Cathay Pacific a implementat o serie de „măsuri de îmbunătățire”, a precizat CAD — acestea incluzând „consolidarea procedurilor operaționale și de monitorizare pentru echipajul de zbor privind sistemul de comunicare și reamintirea acestora de a fi mai vigilenți în orice moment”.

De asemenea, instituția a menționat că a instruit compania aeriană să „urmărească ferm aplicarea măsurilor relevante de îmbunătățire”, inclusiv „asigurarea unei instruiri și evaluări suplimentare pentru echipajul de zbor implicat”.

„CAD a reiterat importanța menținerii unei bune comunicări între echipajul de zbor și controlorii de trafic aerian în fiecare moment, pentru a garanta siguranța aviatică”, se arată în comunicat.

Cathay Pacific a pus deja în aplicare „măsurile de îmbunătățire conexe” la mijlocul lunii iulie.

„CAD va continua să monitorizeze îndeaproape eficiența măsurilor aplicate de Cathay Pacific”, se precizează în comunicat.

Compania aeriană declarase anterior că a tratat evenimentul „cu extremă seriozitate” și că zborul a respectat în permanență ruta autorizată.

Siguranța aeronavei și a celor de la bord nu a fost compromisă, iar comunicarea a fost în cele din urmă restabilită, a precizat Cathay Pacific, menționând că avionul și-a continuat drumul către aeroportul Heathrow „conform planului”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță