Chinezii au început retragerea de la granița cu India, după conflictul în care au murit 20 de soldați indieni

Data publicării:
Granita india china
Imagine din satelit cu Linia de control de la granița dintre India și China, realizată de Maxar Technologies. Sursa foto: AFP PHOTO / Satellite image ©2020 Maxar Technologies / Profimedia Images

Trupe chineze au început să se retragă din Valea Galwan din regiunea himalayană Ladakh, la frontiera disputată cu India, unde luna trecută au avut loc confruntări violente între cele două armate, a anunţat luni o sursă militară indiană, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Dezangajarea Armatei Populare de Eliberare a început, conform dispoziţiilor convenite la întâlnirea între generalii de corp de armată” ai celor două tabere, a declarat pentru AFP sursa indiană. La 15 iunie, militari indieni şi chinezi s-au implicat în confruntări violente în Valea Galwan din regiunea muntoasă Ladakh, nordul Indiei. Cei doi giganţi asiatici au mai multe litigii frontaliere în acest deşert de mare altitudine.

New Delhi şi Beijing s-au învinovăţit reciproc pentru incidentele din 15 iunie, în care cel puţin 20 de militari indieni au fost ucişi şi 76 răniţi. China nu şi-a făcut cunoscute pierderile. Acest prim conflict armat indiano-chinez soldat cu victime din ultimii 45 de ani a declanşat un puseu antichinez în India.

Cele două puteri nucleare afirmă că vor o rezolvare paşnică a crizei. Ofiţeri superiori ai celor două armate s-au întâlnit de mai multe ori pentru a conveni o dezangajare.

Potrivit sursei militare indiene, „soldaţi chinezi au fost văzuţi demontând corturi şi structuri” ridicate într-unul din punctele de fricţiune din Valea Galwan. La modul general, armata indiană a constatat „mişcări de retragere ale unor vehicule” militare chineze în mai multe locuri disputate din regiune. Sursa nu a precizat dacă forţe indiene procedează la o retragere similară.

Ministerul de Externe de la Beijing a vorbit luni, fără a intra în detalii, despre „progrese” în vederea dezangajării militare de-a lungul frontierei.

„Sperăm că partea indiană va urma partea chineză pentru a pune în aplicare consensul atins” în vederea unei „detensionări a situaţiei în zonele de frontieră”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian.

Editor: A. D. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Funcția ascunsă a aerului condiționat care scade factura la curent cu 30%. Mulţi români folosesc greşit...
Digi FM
Reacții ferme după proba la Limba română de la Bacalaureat 2026: „Tot ce s-a dat am făcut mai degrabă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, criticată ferm pentru ținuta purtată la un botez: „Asta nu e rochie de biserică, trebuia să fii...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primul soț al Angelinei Jolie, de nerecunoscut la 53 de ani. Cum a apărut Jonny Lee Miller alături de fiul său
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea...
Newsweek
Casa de Pensii, învinsă în instanță! Un pensionar militar a primit înapoi banii reținuți ca impozit progresiv
Digi FM
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață cum să-ți salvezi banii în noul episod...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Sharon Stone, mărturisire sfâșietoare despre ultimele clipe ale mamei sale: "Am înțeles că trebuie să o las...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...