Cine este Serhii Koreţki, noul premier al Ucrainei. „Am un set clar de priorităţi. E momentul să trecem la treabă”

Data publicării:
Serhii Koreţki este noul premier al Ucrainei.
Serhii Koreţki este noul premier al Ucrainei. Foto: Profimedia

Parlamentul Ucrainei a votat, joi, numirea directorului executiv din domeniul energetic Serhii Koreţki în funcţia de prim-ministru, al treilea premier pe care Ucraina îl are de la începutul invaziei ruse pe scară largă din 2022, relatează Reuters.

Serhii Koreţki, fost director general al gigantului energetic de stat Naftogaz, a fost lăudat de parlamentari ca fiind un manager capabil şi eficient. El a obţinut 289 de voturi „pentru” din cele 318 exprimate.

Adresându-se parlamentului înainte de vot, Koreţki a declarat că apărarea Ucrainei, stabilitatea economică şi integrarea în Uniunea Europeană sunt priorităţile sale principale.

Inginer şi economist de formaţie, Koreţki, în vârstă de 48 de ani, nu a mai deţinut până acum o funcţie guvernamentală şi nu are legături cu niciun partid politic, ceea ce, potrivit analiştilor, ar putea juca în favoarea sa.

Volodimir Fesenko, directorul think tank-ului Penta, spune că faptul că este cunoscut ca un bun manager, dar este în acelaşi timp neutru din punct de vedere politic, îi conferă un avantaj.

Cine e Serhii Koreţki

Koreţki este un director executiv de rang înalt din sectorul energetic, foarte respectat, cu peste 20 de ani de experienţă în producţia şi rafinarea petrolului, vânzarea energiei, managementul vânzărilor şi finanţarea internaţională, potrivit News.ro.

Din mai 2025, ocupă funcţia de director general al uneia dintre cele mai mari companii de stat din Ucraina, Naftogaz, gigantul din sectorul petrolier şi gazier, care gestionează o mare parte din producţia, importurile şi aprovizionarea cu gaze naturale a Ucrainei.

Înainte de aceasta, a condus Ukrnafta, cea mai mare companie petrolieră din Ucraina şi parte a grupului Naftogaz.

Înainte de a se alătura companiilor energetice de stat, Koreţki a condus Western Oil Group şi a ocupat funcţia de director general al Continuum Group şi al unuia dintre cele mai mari lanţuri de benzinării din Ucraina, WOG.

Născut în oraşul Lutsk, din vestul Ucrainei, Koreţki a fondat, de asemenea, un lanţ de cafenele.

După ce Ucraina a suferit cele mai intense bombardamente asupra infrastructurii energetice iarna trecută, una dintre principalele sarcini ale lui Koretskyi va fi pregătirea Ucrainei pentru următoarea iarnă, pe fondul continuării atacurilor ruseşti, în timp ce Kievul se confruntă cu o penurie de rachete de interceptare pentru doborârea rachetelor balistice. Zelenski a declarat miercuri reporterilor că pregătirea pentru iarnă este prioritară.

Prioritățile lui Koreţki

„Astăzi, îmi asum responsabilităţile de prim-ministru al Ucrainei cu un set clar de priorităţi. Sarcina noastră principală este să dotăm pe deplin Forţele de Apărare ale Ucrainei şi să accelerăm extinderea bazei noastre industriale de apărare. Vom face tot ce este posibil pentru a ne asigura că militarii ucraineni dispun de capacităţile necesare pentru fiecare operaţiune la distanţă mare, fiecare lovitură de precizie şi fiecare misiune de apărare a liniei frontului, inclusiv drone de toate tipurile, sisteme robotizate terestre, echipamente avansate şi arme moderne”,  a scris Koreţki pe X.

„În acelaşi timp, pregătim ţara pentru iarnă, continuând să sprijinim cetăţenii şi întreprinderile ucrainene”, adaugă el.

„Responsabilitatea noastră este de a îndeplini integral obligaţiile sociale ale statului, asigurând plata la timp a pensiilor, a ajutorului social şi a finanţării serviciilor publice esenţiale”, arată noul premier.

„Vom continua să acordăm o atenţie specială comunităţilor de pe linia frontului, care suportă zilnic atacurile ruseşti”, adaugă el.

„O altă prioritate cheie este consolidarea cooperării cu partenerii noştri internaţionali, asigurarea de resurse suplimentare şi garantarea utilizării cât mai eficiente a asistenţei internaţionale. Cursul nostru strategic rămâne neschimbat – aderarea deplină a Ucrainei la Uniunea Europeană”, dă asigurări noul premier.

„Acum este momentul să trecem la treabă”, îşi încheie mesajul Serhii Koreţki.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...