Foto Clădirile istorice ale Kievului, puse în pericol de invazia rusă: „Multe comori se vor pierde pentru totdeauna”

Data publicării:
Mănăstirea Sfântul Mihail din Kiev
Mănăstirea Sfântul Mihail din Kiev. Foto: Profimedia Images

După mai bine de o lună de la începutul războiului, orașe importante ale Ucrainei continuă să fie distruse de bombardamentele zilnice. Proiectilele rusești cad peste cartiere de locuințe, centre comerciale, școli și spitale, dar și peste monumente culturale. Specialiștii avertizează că din cauza invaziei ruse, mai multe comori istorice ale capitalei ucrainene sunt în pericol. Experții se tem ca orașul Kiev să nu aibă soarta capitalei cecene Groznîi care în 1999 a fost distrusă de armata lui Vladimir Putin.

Forțele rusești se află la periferia Kievului și există temeri că acestea s-ar putea pregăti pentru aceeași tactică „nediscriminatorie a pământului pârjolit” folosită în capitala cecenă Groznîi în 1999, anunță corespondenții CNN.

Kievul este un oraș cu o vechime de peste 1.500 de ani, o capitală cândva plină de viață, cu 2,8 milioane de locuitori, care găzduiește comori internaționale de neînlocuit, inclusiv repere arhitecturale și monumente culturale.

„Dacă Putin atacă Kievul așa cum a atacat Harkov și alte orașe, sunt multe comori care se vor pierde pentru totdeauna”, a declarat Olenka Z. Pevny, profesor asociat de studii slave și ucrainene la Universitatea din Cambridge.

Comorile istorice ale Kievului

Experții au arătat care sunt principalele situri aflate în pericol:

Catedrala Sf. Sofia: Construită în secolul al XI-lea, catedrala este acoperită cu cupole aurii strălucitoare și se află în centrul Kievului.

Catedrala Sfânta Sofia din Kiev
Catedrala Sfânta Sofia din Kiev. Foto: Profimedia Images

Catedrala și Mănăstirea Sf. Mihail cu cupola de aur: Această biserică, construită pentru prima dată în 1108, a jucat un rol major în Revoluția Demnității, cunoscută și sub numele de Revoluția Maidan, oferind un refugiu sigur pentru cei răniți în violențe.

Mănăstirea Sfântul Mihail din Kiev
Mănăstirea Sfântul Mihail din Kiev. Foto: Profimedia Images

Mănăstirea Peșterilor: acest sit al Patrimoniului Mondial UNESCO are biserici subterane și găzduiește relicve ale sfinților care datează din secolul al X-lea.

Mănăstirea Peșterilor din kiev
Mănăstirea Peșterilor din Kiev. Foto: Profimedia Images

Palatul prezidențial: Majestuosul Palat Mariinski, în stil baroc, este casa ceremonială a președintelui Ucrainei și este situat în apropierea Parlamentului.

Palatul prezidențial de la Kiev
Palatul prezidențial de la Kiev. Foto: Profimedia images

Monumentul Patriei Mamă -Monumentul este o statuie falnică reprezentând o femei cu o sabie într-o mână și un scut în cealaltă. A fost construită la apogeul Războiului Rece, când era crucial pentru Uniunea Sovietică să-și proiecteze puterea militară. Acum, la fundația statuii se află Muzeul Național de Istorie a Ucrainei din al Doilea Război Mondial. Recent, semnificația sculpturii este reimaginată în lumina războiului actual -- mai ales pentru că este orientată spre est.

Monumentul Patriei Mamă din Kiev
Monumentul Patriei Mamă din Kiev. Foto: Profimedia Images

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o...
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...