Disperarea mamelor soldaților ruși trimiși în Ucraina: „La ce ușă ar trebui să bat pentru a-mi aduce copilul înapoi?”

Data publicării:
Blindat rusesc distrus de forțele ucrainene în Harkov.
Blindat rusesc distrus de forțele ucrainene în Harkov. Foto: Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin s-a adresat direct mamelor soldaților mobilizați în Ucraina, spunându-le: „Știu cât de îngrijorate sunteți” și încercând să le liniștească. Dar unele mame, bunici, surori și iubite sunt disperate și îngrijorate pentru că nu mai știu nimic despre cei dragi, care par să nu fi știut că vor fi trimiși în Ucraina, relatează BBC.

Toate numele au fost schimbate, pentru siguranța persoanelor intervievate.

Marina nu mai știa nimic de nepotul ei de mai bine de o săptămână, așa că a început să sune. În ultimul mesaj trimis, tânărul a spus că se află la granița dintre Belarus și Ucraina și că va fi acasă în curând. Acum, însă, femeia se teme de ce e mai rău.

„Am sunat la unitatea lui militară, au spus că nu a plecat din Rusia. Am spus: Glumiți? M-a contactat din Belarus. Nu știți unde merg soldații voștri? Au închis telefonul și nu au mai vorbit cu mine”, povestește ea.

Nepotul Marinei, Nikita, a intrat în armată ca recrut, dar apoi a fost convins să se angajeze ca soldat.

„L-au convins. I-au spus că se poate pensiona mai devreme, că va avea un salariu stabil, va învăța să conducă”, a spus ea.

La mijlocul lunii februarie, Nikita i-a spus bunicii sale că se mută la granița dintre Ucraina și Belarus „pentru a o păzi”. De asemenea, i-a spus că a auzit că se vor întoarce acasă în curând. Dar nu a mai auzit nimic de la el din 23 februarie, în ajunul invaziei în Ucraina.

Marina este sigură că nepotul ei nu avea idee că va fi trimis în luptă în Ucraina.

„A spus: Facem exerciții și iar exerciții și apoi mergem acasă”, spune femeia.

Același lucru l-au spus și mamele altor militari ruși. O altă femeie, Galina, spune că și-a dat seama că fiul ei Nikolai se afla în Ucraina doar când sora ei i-a văzut fotografia pe pagina de Facebook a șefului forțelor armate ucrainene, în calitate de prizonier de război.

Pentagonul a sugerat că un număr important dintre militarii ruși care luptă în Ucraina sunt recruți, ceea ce ar putea explica lipsa de experiență a acestora.

Dar se pare că nu doar recruții credeau că sunt trimiși la exerciții și nu la luptă. La fel ca nepotul Marinei, Nikita, fiul Galinei a rămas în armată ca soldat angajat.

Galina spune că a vorbit ultima oară cu Nikolai cu o zi înainte ca sora ei să-i zărească fotografia, când i-a spus că unitatea sa se afla în apropierea graniței cu Ucraina.

„Nu știu ce să fac. Presa nu vorbește despre faptul că băieții noștri au fost capturați. Sau nu știe”, a spus ea.

„Copilul meu nu a mers [în Ucraina] de bunăvoie, comandantul-șef l-a trimis acolo. Ca să fiu sinceră, nu înțeleg care e scopul. La noi, unii oameni nu au ce să mănânce. La ce ușă ar trebui să bat pentru a-mi aduce copilul înapoi?”, spune ea.

Acest sentiment de neputință este împărtășit și de o altă mamă cu care a vorbit BBC, al cărei fiu a a fost trimis la „exerciții”.

„Dacă aș ști unde este el acum, m-aș duce la acești oameni și aș implora milă”, spune ea.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri