Echipele de salvare din Nepal încearcă să evacueze peste 100 de muncitori blocaţi într-un tunel, după viitura devastatoare

Data publicării:
Nepal-China flash flood death toll rises, hundreds remain missing
Foto: Profimedia

Echipele de salvare încearcă vineri să evacueze peste 100 de muncitori care au rămas blocaţi într-un tunel amenajat pe şantierul unui baraj hidroelectric în urma viiturii care a ucis peste 550 de oameni miercuri la graniţa dintre Nepal şi China, potrivit armatei nepaleze, relatează AFP.

„Am fost informaţi că mai multe persoane sunt blocate într-un tunel" pe şantierul unde se construieşte barajul din Trishuli, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei din Nepal, Raja Ram Basnet, potrivit Agerpres.

„Două elicoptere au fost trimise la faţa locului, însă intrările în tunel rămân greu de localizat", a adăugat el.

Biroul de presă al prim-ministrului nepalez a precizat că 350 de muncitori şi locuitori din acea zonă au fost deja evacuaţi de către armată "în condiţii foarte riscante, care au devenit şi mai dificile din cauza vremii nefavorabile şi a viiturilor".

„Armata încearcă în continuare să evacueze peste 100 de persoane care sunt încă blocate în tunel", au adăugat reprezentanţii premierului nepalez.

„Nu mai am veşti de când am vorbit cu el astăzi la ora locală 07:00", a declarat Sita Adhikari, al cărei soţ se numără printre muncitorii rămaşi blocaţi. "Nu ştim nici în ce stadiu se află eforturile depuse pentru salvarea lor", a adăugat ea.

India a anunţat că se pregăteşte să trimită în Nepal o echipă de salvatori specializaţi.

„O echipă de recunoaştere va fi trimisă mai întâi pentru a evalua situaţia pe teren", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului indian de Externe, Randhir Jaiswal.

În 2023, mai mulţi ingineri şi mineri indieni au reuşit să salveze 41 de muncitori blocaţi într-un tunel în statul Uttarakhand din nordul Indiei, după eforturi care au durat 17 zile.

Mai multe baraje sunt în prezent în construcţie în regiunea din Nepal care a fost lovită miercuri de o viitură devastatoare.

„Erau cel puţin 400 de muncitori miercuri pe şantier", a declarat unul dintre lucrătorii evacuaţi din zonă cu elicopterul, Dev Shrestha. "Există probabil mai mulţi morţi decât persoanele deja evacuate", a estimat el.

Un alt muncitor, Buddha Tamang, a dezvăluit că a reuşit să scape din acea acea catastrofă pentru că se afla într-unul dintre tunelurile şantierului în momentul în care puternicul val de apă şi noroi s-a abătut asupra zonei.

„Am supravieţuit pentru că eram în tunel", a explicat el după evacuarea sa într-o tabără pentru refugiaţi amenajată de autorităţile nepaleze în localitatea vecină, Bidur.

„Mai mulţi directori de pe şantier lucrau în cealaltă parte, ei au fost cu toţii luaţi de apă", a adăugat el.

Un alt muncitor evacuat, Arjun Kumar Tamang, a evocat "pagube considerabile" pe şantier. "Nu ştiu câte persoane au murit, dar forţa apei a măturat totul în calea ei".

Viitura a provocat pagube imense la nivelul infrastructurilor energetice din Nepal.

Agenţia naţională pentru electricitate a precizat că 11 baraje hidroelectrice şi o centrală solară, cu o putere combinată de 431 de megawaţi, au fost oprite începând de miercuri, reprezentând 10% din capacitatea totală de producţie electrică a ţării.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță