Germania: Cel puțin șapte persoane au fost rănite într-un conflict violent. Doi suspecți, arestați

Data publicării:
politie germania
Foto: Getty Images

Cel puţin şapte persoane au fost rănite într-un conflict violent produs duminică în nordul Germaniei. Incidentul a avut loc în oraşul Hessisch Oldendorf, la sud-vest de Hanovra.

Martorii au relatat că victimele au răni produse prin înjunghiere şi împuşcare, iar câteva persoane au fost, de asemenea, lovite de maşini, potrivit poliţiei, transmite luni dpa preluată de Agerpres.

Autorii au fugit de la locul faptei, însă poliţiştii au reuşit să aresteze doi suspecţi mai târziu în cursul zilei.

Poliţia crede că presupuşii făptaşi au o legătură cu victimele. Circumstanţele incidentului sunt încă în curs de investigare.

Poliţia a trimis la faţa locului un mare număr de agenţi, o prezenţă sporită a poliţiei fiind semnalată şi în jurul spitalului din Hameln.

Răniţii au fost transportaţi la spitale din apropiere.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Avioane militare vor zbura la joasă înălțime în toată România. Mesajul MApN pentru români: „Nu vă panicați”
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson și Machine Gun Kelly, surprinși împreună la New York. Actrița s-a despărțit recent de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Aclamată cu ovaţii în picioare. Actrița care câștigă al cincilea premiu Emmy consecutiv: „Ce aventură a fost!”
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Ciolacu a luat 1.600.000.000 lei din fondul de rezervă ca să crească pensiile. Ciucă a procedat la fel
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Pericol pentru câini în septembrie! Ce trebuie să verifice stăpânii după fiecare plimbare
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...