Germania întărește securitatea instituțiilor evreiești. Olaf Scholz: Atacurile și violențele antisemite sunt inacceptabile

Data publicării:
scholz
La Berlin au avut loc demonstraţii pro-palestiniene neautorizate. Foto: Olaf Scholz / Sursa foto: Profimedia Images

Cancelarul german a anunţat miercuri întărirea măsurilor de securitate la instituţiile evreieşti din Germania. Olaf Scholz a anunțat această măsură după o tentativă de atac cu cocteiluri Molotov la o sinagogă din Berlin. Atacurile și violențele antisemite sunt inacceptabile, a declarat cancelarul, informează DPA, preluată de Agerpres.

"Este foarte clar că nu vom accepta niciodată atacuri împotriva instituţiilor evreieşti", a declarat Scholz presei la Cairo, unde avea prevăzute întrevederi cu lideri egipteni.

Cancelarul german a adăugat că s-a simţit indignat de atac şi de informaţiile privind scandarea de sloganuri antisemite la manifestaţii pro-palestiniene neautorizate desfăşurate la Berlin şi a asigurat că marea majoritate a germanilor simt la fel.

El a insistat că atacurile, violenţele, revoltele sau protestele cu sloganuri antisemite sunt inacceptabile în Germania.

Autorităţile trebuie să restricţioneze demonstraţiile ilegale şi "poliţia trebuie să protejeze instituţiile evreieşti", "şi vom face acest lucru", a mai spus cancelarul german.

Atacul cu dispozitive incendiare de miercuri a provocat groază şi indignare în rândul comunităţii evreieşti din capitala Germaniei. Sticlele au explodat şi au ars, însă nu au deteriorat clădirea şi nu au provocat răniţi. Ziarul local Tagesspiegel a relatat că dispozitivele incendiare au ratat clădirea şi au ars pe trotuar.

Ofiţeri de poliţie desemnaţi să asigure securitatea centrului evreiesc au fost prezenţi în timpul tentativei de incendiere, însă nu au reuşit să-i aresteze pe atacatori.

Atacul a avut loc la câteva ore după ce poliţia din Berlin s-a confruntat cu protestatari în timpul unor demonstraţii pro-palestiniene neautorizate din capitala germană, organizate după explozia devastatoare produsă la un spital din Fâşia Gaza care a ucis sute de oameni.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”