Grecia cere un mecanism al UE pentru atenuarea efectelor majorării tarifelor la energie pentru consumatorii casnici

Data publicării:
stalp energie electrica
Foto: Getty Images

Guvernul Greciei cere Uniunii Europene să creeze un mecanism comunitar pentru reducerea impactului pe care majorarea tarifelor la energie electrică şi la gaze îl are asupra consumatorilor casnici, informează Reuters.

Preţurile gazelor naturale au crescut semnificativ anul acesta, în contextul în care ţările depun eforturi pentru relansarea economică post-pandemie şi întrucât cererea este mult mai mare decât oferta. Liderii ţărilor Uniunii Europene vor discuta în următoarele zile dacă este necesară o abordare coordonată.

Într-o scrisoare trimisă preşedintelui Eurogrupului, Paschal Donohoe, ministrul Energiei şi cel al Finanţelor din Grecia solicită să fie analizată de către Comisia Europeană posibilitatea instituirii unui fond la nivelul Uniunii Europene pentru atenuarea impactului majorării tarifelor la energie. Mecanismul ar urma să atragă fonduri din plăţile efectuate pentru cotele emisiilor de dioxid de carbon, iar fiecare stat ar urma să obţină subvenţii în funcţie de consumul de gaz şi electricitate şi de valoarea Produsului Intern Brut (PIB) raportat la numărul de locuitori, conform propunerii formulate de ministrul grec al Energiei, Kostas Skrekas, şi de cel al Finanţelor, Christos Staikouras.

Propunerea Greciei prevede şi noi licitaţii pentru emisii de dioxid de carbon, din care ar urma să fie obţinute fonduri suplimentare destinate subvenţiilor.

"Creşterea fără precedent a tarifelor la gaz şi, prin extensie, a tarifelor la electricitate constituie o provocare majoră pentru toate statele membre UE, o provocare care nu poate fi abordată doar la nivel naţional", argumentează ministrul grec al Energiei şi cel al Finanţelor, în scrisoarea trimisă Uniunii Europene.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...