Galerie Foto Grecia. Inundații devastatoare pe insula Evia: cel puțin 7 morți

Data actualizării: Data publicării:
Inundații devastatoare pe insula Evia din Grecia
Inundații devastatoare pe insula Evia din Grecia Foto: Profimedia

Cel puţin șapte persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale şi a furtunilor care au provocat inundaţii de proporții pe insula grecească Evia, aflată la nord-est de Atena, potrivit celui mai nou bilanț.

Imaginile dezastrului sunt impresionate.

Cele mai multe dintre victime, printre care şi un bebeluş, au fost găsite în interiorul sau în apropierea locuinţelor lor. 

Inundații devastatoare pe insula grecească Evia Foto: Profimedia
Inundații devastatoare pe insula grecească Evia Foto: Profimedia

Insula grecească Evia este populară destinaţie turistică asupra căreia s-au abătut inundații puternice. Printre cei care și-au pierdut viața sunt un bebeluş de 8 luni şi doi bătrâni de peste 80 de ani, membri ai aceleiași familii. Ei au fost surprinși de viitură în casă.

Pompierii au primit peste 600 de cereri de ajutor de la oameni blocați în mijlocul apelor, în case sau mașini. Torentele au îngreunat sosirea ajutoarelor. Inundațiile s-au produs după ce câteva ape curgătoare s-au revărsat în urma unei furtuni puternice

Zeci de rezidenţi au fost evacuaţi, iar opt oameni au fost salvaţi cu ajutorul elicopterelor într-o zonă unde apele unui râu au ieşit din matcă, inundând drumurile. Transportul a fost perturbat.

„Gândurile noastre se îndreaptă către cei care nu au supravieţuit”, le-a declarat reporterilor ministrul adjunct al protecţiei civile Nikos Hardalias, care a ajuns la faţa locului. „Ne confruntăm cu un fenomen pe care nu l-am mai trăit până acum”, a spus acesta. Potrivit lui Hardalias, pagubele produse de furtună sunt uriaşe în anumite regiuni din centrul Evia.

Premierul Kyriakos Mitsotakis este aşteptat, la rândul lui, să viziteze regiunea luni.

Vremea extremă face adesea victime în Grecia. În noiembrie 2017, viituri devastatoare au lovit orașul Mandra, aflat la vest de Atena. 24 de persoane şi-au pierdut viaţa atunci. Anul trecut, în iulie, şapte oameni au murit într-o furtună produsă în nordul Greciei.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani se fac din meditații în România. Doar 12.500 de persoane au declarat veniturile la ANAF în 2025
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...