La 14 ani după ce a fost răpită de tatăl său, o tânără din Florida și-a regăsit mama pe Facebook

Data publicării:
mama si fiica se strang în brațe
Răpită de tatăl ei, o fată din Florida și-a revăzut mama după 14 ani. Foto: Clermont Police Department

Cazul lui Jacqueline Hernandez, care a dispărut în 2007, pe vremea când aceasta avea doar șase ani, a fost închis până în această lună, când tânăra aflată în Mexic și-a contactat mama pe Facebook.

Cele două au stabilit să se întâlnească aproape de granița dintre Mexic și SUA, iar Poliția a verificat identitatea tinerei, într-o amplă operațiune, scrie BBC.

Jacqueline Hernandez, originară din Clermont, Florida, a fost răpită din casă de tatăl ei pe 22 decembrie 2007.

La momentul respectiv, autoritățile americane au emis un mandat pentru crimă, iar oamenii legii se așteptau ca cei doi să ajungă în Mexic. Locația actuală a tatălui fetei nu a fost făcută publică.

Pe 2 septembrie 2021, Angelica Vences-Salgado, mama fetei, a contactat poliția din Clermont. Ea le-a spus oamenilor legii că a fost abordată online de o femeie care pretindea că este fiica ei.

Imediat, polițiștii din Florida și Texas, plus anchetatorii de la Departamentul de Securitate Internă au creat un plan de identificare și verificare a tinerei în timpul întâlnirii cu mama sa, pentru a stabili dacă adolescenta era cu adevărat fiica acesteia.

În discuțiile purtate pe Facebook, mama și fiica au căzut de acord să se întâlnească la orașul de graniță Laredo, Texas. Iar, conform anchetatorilor, actele au demonstrat că tânăra era într-adevăr copilul lui Vences-Salgado.

Departamentul de Poliție din Clermont a refuzat să comenteze cazul pentru BBC, dar, într-o declarație de presă, șeful poliției din Clermont, Charles Broad, a declarat că efortul coordonat a creat „o forță multiplicatoare” care a ajutat la reunirea mamei cu fiica, după 14 ani.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...