Alegeri în Grecia, cruciale pentru Europa. Trimișii Digi24 transmit în direct de la Atena

Data publicării:
grecia alegeri

Cu două zile înaintea alegerilor parlamentare din Grecia, stânga radicală le promite elenilor că umilirea naţională se apropie de final. Liderul formaţiunii Syriza, Alexis Tsipras, vrea să renunţe la măsurile de austeritate impuse de creditorii internaţionali, iar asta a propulsat partidul pe primul loc în sondajele de opinie.Aproape 10 la sută din votanţi sunt însă nehotărâţi şi tocmai ei ar putea înclina balanţa în favoarea sau în detrimentul stângii radicale.

La ultimul miting electoral, liderul Syriza le-a cerut zecilor de mii de oameni prezenţi la manifestaţie, dar şi grecilor care au urmărit totul la televizor, să voteze masiv pentru schimbare.

„Daţi-ne mandat să conducem. Aşa putem pune punct ajutoarelor financiare catastrofale şi putem negocia. Daţi-ne un vot pentru stabilitate, daţi-ne putere pentru a duce Grecia la un nou nivel”, a spus Alexis Tsipras, preşedintele Syriza.

„Trăim clipe istorice. Este pentru prima dată după mulţi ani când Grecia trece printr-o perioadă de speranţă şi inspiraţie”, a spus un grec.

Citiți și: 

Jumătate dintre grecii sub 25 de ani nu au un loc de muncă

Grecii nu mai vor şi nici nu mai pot suporta austeritatea şi nici umilinţa de a trăi într-o ţară considerată bolnavul Europei. Mulţi nu mai au încredere în coaliţia aflată la guvernare şi spun că, în cei aproape trei ani de când e la putere, nu a reuşit să însănătoşească ţara. De aceea, stânga radicală aflată acum în opoziţie, Syriza, are toate şansele să câştige alegerile de duminică.

(Corespondență de la trimisul special al Digi24 la Atena, Raluca Lunculescu)

Simpatizanţii partidului Syriza nici nu concep să piardă alegerile.

Potrivit sondajelor de opinie, Syriza conduce cu aproximativ 31% din voturi, urmată de actuala formaţiune de guvernământ, Noua Democraţie, cu aproximativ 27 de procente. Partidul de centru-stânga To Potami completează podiumul, cu 6,3%, urmat de formațiunea comuniștilor, cu 5,5%. Extrema-dreaptă ar obține 4,5% din voturi.

Dacă votul va reflecta previziunile, Syriza nu va putea forma singură guvernul şi va trebui să-şi găsească parteneri de coaliţie. Liderul formaţiunii, Alexis Tsipras, a promis că nu va guverna împreună cu cei care au susţinut măsurile de austeritate. Institutele de sondaje spun că situaţia ar putea fi alta, din cauza alegătorilor indecişi.

„Miza este foarte mare la aceste alegeri, aşa că vedem un număr mare de alegători indecişi care ar putea sau nu să determine rezultatul şi tocmai de aceea nu putem spune cine va câştiga şi cu ce procent”, a spus Gherasimos Routznounis, directorul unui institut de sondaje.

Duminică, 8 milioane de greci sunt chemaţi să-i aleagă pe cei 250 de membri ai Parlamentului. Partidul care se va clasa pe primul loc va dispune de un bonus de 50 de mandate, faţă de cele adjudecate în cadrul scrutinului.

Angela Merkel vrea Grecia în zona euro

Cu două zile înaintea scrutinului parlamentar din Grecia, Angela Merkel face apel la poporul elen să aleagă corect și să rămână în Uniunea Europeană. Cancelarul german susţine că Grecia trebuie să facă parte în continuare din istoria europeană. Declaraţiile au fost făcute vineri, la Florenţa, acolo unde cancelarul german s-a întâlnit cu premierul italian, Matteo Renzi.

„Aşteptăm alegerile, grecii vor alege liber şi independent, apoi vom iniţia discuţii cu guvernul care va fi ales sau cu cel deja în funcţie. Vom discuta despre modul în care poate fi realizat progresul. Grecia a parcurs un drum dificil, presărat cu multe sacrificii şi a respectat întotdeauna principiile înţelegerii noastre: solidaritatea dintre statele membre UE şi Grecia, pe de o parte, şi propriile eforturi ale grecilor, pe de altă parte”, a declarat cancelarul german.

La începutul anului, Angela Merkel sugera că este dispusă să lase Grecia să iasă din zona euro, dacă nu aplică măsurile cerute de Uniunea Europeană și, implicit, dacă alegerile sunt câștigate de forțele antiausteritate, adică de Syriza.

Citiți și: 

Două bănci din Grecia cer ajutor de urgență. Populația scoate bani masiv înainte de alegeri
Economist: Ieşirea Greciei din zona euro ar avea efecte mai grave decât falimentul Lehman Brothers

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Victor Ponta, mesaj pentru PSD: „Sunt de părere că trebuie să vă aliați cu AUR, dar sunt și de părere că...
Newsweek
Care pensionari iau 550 de lei în plus la pensie în luna mai? Când încep să se distribuie banii - joi sau luni
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale