Atac armat la un hotel de cinci stele din Pakistan

Data publicării:
hotel gwadar

Indivizi înarmaţi au atacat un hotel din oraşul-port Gwadar în provincia Baluchistan din sud-vestul Pakistanului, sâmbătă, şi luptau contra forţelor de securitate, relatează Reuters, Xinhua şi dpa, citate de Agerpres.

Ministrul de interne provincial, citat de Xinhua, a declarat că cel puţin trei militanţi au atacat cu focuri de armă un hotel de cinci stele. Un agent de securitate a fost ucis, potrivit presei locale.

Un oficial, care a vorbit cu condiţia anonimatului pentru că nu a fost autorizat să facă declaraţii presei, a declarat pentru Reuters că majoritatea clienţilor hotelului fuseseră evacuaţi, dar atacatorii păreau să fi ajuns la primul etaj al imobilului.

Schimburile de focuri se desfăşoară în interiorul hotelului Pearl Continental de aproape două ore şi nu este clar dacă există victime, a declarat şeful poliţiei locale, Aslam Bangulzai, citat de dpa. Poliţia şi forţele paramilitare au încercuit hotelul.

Portul Gwadar face parte dintr-un proiect chinez de 62 de miliarde de dolari menit să construiască rute comerciale spre Orientul Mijlociu, Africa şi Europa, scrie agenţia germană de presă.

Violenţele provocate de militanţi islamişti au înregistrat o intensificare în ultimele săptămâni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Voucherele de vacanță ar putea ajunge la 1.000 de lei. Ce propune ministrul Daniel Zamfir
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...