China ar fi început vaccinarea anti-COVID a lucrătorilor din domenii cheie încă din luna iulie

Data publicării:
Cercetător chinez cu o doză de vaccin anti-COVID-19
Vaccinul chinezesc anti COVID-19. Foto: Getty Images

Un înalt oficial chinez din domeniul Sănătății susține că guvernul de la Beijing ar fi început, încă din iulie, să administreze un potențial vaccin angajaților din domenii cheie, scrie The Guardian

Șeful Comisiei Naționale de Sănătate, Zheng Zhongei a declarat că guvernul a autorizat ”utilizarea de urgență” a vaccinului pentru cadrele medicale și polițiștilor de frontieră. El susține că procedura este una legală și a fost aprobată de urgență de guvern, însă nu a oferit detalii privind acest tratament. Aceasta ar fi prima confirmare a utilizării vaccinurilor de către China în afara studiilor clinice.

„Avem pregătite mai multe măsuri, inclusiv planuri de monitorizare a efectelor secundare, pentru a ne asigura că utilizarea de urgență este bine reglementată și atent monitorizată”, a declarat Zheng.

În luna iunie, guvernul chinez a făcut apel la angajații din companiile de stat care călătoresc mult în străinătate să se ofere voluntari pentru testare. Săptămâna trecută, însă, un avion cu mineri chinezi la bord a fost blocat în Papua Noua Guinee, după ce guvernul local și-a exprimat neîncrederea în legătură cu eficiența vaccinului.

China produce mai multe vaccinuri experimentale, aflate în diverse faze de testare. O serie de teste sunt efectuate în țări ca Emiratele Arabe Unite, Maroc, Brazilia şi Rusia - campanie în care sunt implicați zeci de mii de oameni.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai voie să tai copacul din propria curte? Când îți trebuie aprobare și ce amenzi poți risca în 2026
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Un avion Delta Air Lines a aterizat de urgență după ce pilotului i s-a făcut rău în timpul zborului: „Trebuie...
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja