FAO: Indicele global al preţurilor pentru alimente a scăzut cu 13,7% în 2023

Data publicării:
cos cu alimente in supermarket
Foto: Profimedia Images

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut cu 13,7% anul trecut, atenuând astfel temerile privind evoluţia preţurilor la alimente pe plan mondial, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

FAO publică propriul său Indice al Prețurilor la Alimente, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În 2023, acest indice a scăzut la 124 puncte, faţă de 143,7 puncte în 2022, când s-a înregistrat cel mai ridicat nivel de când se publică aceste date, în 1990, conform Agerpres.

Indicele global al preţurilor produselor alimentare s-a situat în decembrie 2023 la 118,5 puncte, un declin de 1,5% faţă de noiembrie 2023 şi cu 10,1% sub nivelul din decembrie 2022.

În decembrie, comparativ cu luna precedentă, indicele preţului la zahăr a scăzut cu 16,6%, dar a crescut pe ansamblul anului trecut cu 14,9%.

„Evoluţiile au fost determinate în principal de ritmul solid al producţiei din Brazilia, şi de folosirea scăzută a trestiei de zahăr pentru producţia de etanol în India”, a precizat FAO.

În decembrie, comparativ cu luna precedentă, indicele preţului la cereale a crescut cu 1,5%, pe fondul majorării preţurilor la grâu, porumb, orez şi orz, ca urmare a livrărilor mai reduse din principalele ţări exportatoare. Pentru 2023 în ansamblu, indicele preţului la cereale a fost cu 15,4% sub nivelul din 2022.

Cele mai semnificative scăderi de preţuri s-au înregistrat la uleiuri vegetale, un declin de 1,4% în decembrie, comparativ cu luna precedentă, şi de 32,7% pe ansamblul anului trecut.

În decembrie, comparativ cu luna precedentă, preţurilor internaţionale la carne au scăzut cu 1%, iar pe ansamblul anului trecut declinul a fost de 1,8%. La cereale, s-a înregistrat un avans de 1,6% în decembrie, comparativ cu luna precedentă, dar un recul de 16,1% în 2023 faţă de 2022.

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Se indexează pensiile militare și ale polițiștilor la 1 ianuarie? O veste bună, una proastă pentru pensionari
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...